determinativ, ~ă [At: PLEȘOIANU, GRAM. 141/9 / Pl: ~i, ~e / E: fr déterminatif] 1-2 sn, a (Grm) Determinant (3-4). 3 a (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție atributivă neizolată, strâns legată de substantivul la care se referă și indispensabilă pentru înțelesul întregii fraze. 4 a (Grm; îs) Articol ~ Articol adjectival. 5 a (Grm; îs) Adjectiv ~ Adjectiv pronominal care determină un substantiv. 6 a Care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare etc.) Si: decisiv.

DETERMINATIV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Și substantivat, n.) Determinant² (2). ◊ Adjectiv determinativ = adjectiv de natură pronominală care, fără să exprime o însușire, însoțește și determină substantivul, avînd unele particularități gramaticale asemănătoare cu ale adjectivelor. Adjectivele posesive, demonstrative, relative-interogative și nehotărîte sînt adjective determinative.

DETERMINATIV, -Ă adj., s.n. (Gram.) Determinant. ◊ Adjectiv determinativ = adjectiv pronominal care determină un substantiv. [Cf. fr. déterminatif, it. determinativo].

DETERMINATIV, -Ă adj., s. n. determinant. (< fr. déterminatif)

DETERMINATIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre elemente ale limbii) Care determină un cuvânt sau o propoziție; determinant. /<fr. déterminatif

determinativ a. Gram. care precizează însemnarea unei vorbe: pronume determinativ.

*determinatív, -ă adj. Gram. Care servește la determinarea unuĭ lucru, la restrîngerea înțelesuluĭ, ca articulu, ca pronumele posesiv, cel demonstrativ, cel indefinit, numeralu. Complement determinativ, acela care precizează însemnarea unuĭ substantiv, ca: coloarea ceruluĭ e albastră. Propozițiune completivă determinativă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu ce complement determinativ, ca: țara pe care ne-a dat-o Traĭan e încîntătoare. Sn., pl. e. Un determinativ.

determinativ adj. m., pl. determinativi; f. determinativă, pl. determinative

determinativ adj. m., pl. determinativi; f. determinativă, pl. determinative

determinativ adj. m., pl. determinativi; f. sg. determinativă, pl. determinative

DETERMINATIV s., adj. v. determinant.

DETERMINATIV s., adj. (LINGV.) determinant. (Un ~ sintactic.)

DETERMINATIV, -Ă adj. (cf. fr. déterminatif, it. determinativo): în sintagmele adjectiv determinativ și atributivă determinativă (v.).

DETERMINATIV s. n. (< adj. determinativ, -ă, cf. fr. déterminatif, it. determinativo): v. determinant.