14 definiții pentru despărțire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.

despărțire sf [At: CORESI, EV. 205 / V: (rar) are (înv) ~per~, (îvr) dis~, (reg) ~partare / Pl: ~ri / E: despărți] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: (înv) despărțeală (1), despărțenie (1), despărțiciune (1), despărțit1 (1), despărțitură (1). 2 Descompunere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (2), despărțenie (2), despărțiciune (2), despărțit1 (2), despărțitură (2). 3 Dividere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (3), despărțenie (3), despărțiciune (3), despărțit1 (3), despărțitură (3). 4 Separare a componentelor unui tot Si: despărțeală (4), despărțenie (4), despărțiciune (4), despărțit1 (4), despărțitură (4). 5 (Îvr; îs) Semnele ~irii Semne de punctuație. 6 Îndepărtare a componentelor unui tot Si: despărțeală (5), despărțenie (5), despărțiciune (5), despărțit1 (5), despărțitură (5). 7 (Înv) Categorie. 8 (Mat) Împărțire. 9 Clasificare. 10-11 (Înv) Circumscripție (polițienească sau) administrativă Si: despărțământ (1-2). 12-13 (Înv; pex) Local unde erau instalate birourile unei despărțiri (10-11) Si: (înv) despărțământ (3-4). 14 (Înv) Grupă militară Si: (înv) despărțământ (5). 15 (Îe) ~a sufletului de trup Moarte. 16 (Pan) Evoluare în mod diferit Si: (înv) despărțeală (8), despărțenie (8), despărțiciune (8), despărțit1 (8), despărțitură (8). 17 (Înv) Îndepărtare temporară a unor părți simetrice ale unui ansamblu Si: (înv) despărțeală (9), despărțenie (9), despărțiciune (9), despărțit1 (9), despărțitură (9). 18 (Fig) Învrăjbire. 19 Bifurcare. 20 Despicare. 21 Desprindere a unui element de altele de aceeași natură Si: (înv) despărțeală (13), despărțenie (13), despărțiciune (13), despărțit1 (13), despărțitură (13). 22 Izolare a unui element dintr-un tot Si: (înv) despărțeală (14), despărțenie (14), despărțiciune (14), despărțit1 (14), despărțitură (14). 23 Desfacere. 24 Rupere. 25 Îndepărtare a unor elemente identice sau diferite Si: (înv) despărțeală (17), despărțenie (17), despărțiciune (17), despărțit1 (17), despărțitură (17). 26 Deosebire. 27 Renunțare la ceva Si: despărțeală (19), despărțenie (19), despărțiciune (19), despărțit1 (19), despărțitură (19). 28-29 Încetare de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (20-21), despărțenie (20-21), despărțiciune (20-21), despărțit1 (20-21), despărțitură (20-21). 30-31 Plecare în altă parte (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (22-23), despărțenie (22-23), despărțiciune (22-23), despărțit1 (22-23), despărțitură (22-23). 32-33 (Spc) Desfacere dintr-o încăierare a unor (ființe sau) grupuri de ființe Si: (înv) despărțeală (24-25), despărțenie (24-25), despărțiciune (24-25), despărțit1 (24-25), despărțitură (24-25), despreunare (5-6), despreunat1 (5-6). 34-36 Încetare (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui cu cineva Si: (înv) despărțeală (26-28), despărțenie (26-28), despărțiciune (26-28), despărțit1 (26-28), despărțitură (26-28). 37 Divorț. 38 Separare a unor soți Si: (înv) despărțeală (30), despărțenie (30), despărțiciune (30), despărțit1 (30), despărțitură (30), despreunare (1), despreunat1 (1). 39-41 Provocare (a încetării iubirii a două persoane sau) (a relațiilor sexuale dintre ele ori) (a conviețuirii lor) Si: (înv) despărțeală (31-33), despărțenie (31-33), despărțiciune (31-33), despărțit1 (31-33), despărțitură (31-33), despreunare (2-4), despreunat1 (2-4). 42 Desfacere a unor legături matrimoniale Si: (înv) despărțeală (34), despărțenie (34), despărțiciune (34), despărțit1 (34), despărțitură (34). 43-44 Renunțare (la o credință religioasă sau) la o convingere Si: (înv) despărțeală (35-36), despărțenie (35-36), despărțiciune (35-36), despărțit1 (35-36), despărțitură (35-36). 45 Împărțire a unui spațiu prin interpunerea a ceva Si: (înv) despărțeală (37), despărțenie (37), despărțiciune (37), despărțit1 (37), despărțitură (37). 46 Servire ca limită de demarcație între două spații Si: despărțeală (38), despărțenie (38), despărțiciune (38), despărțit1 (38), despărțitură (38). 47-48 (Înv) Parte despărțită (a unei încăperi sau) a unui dulap Si: (înv) despărțeală (39-40), despărțenie (39-40), despărțiciune (39-40), despărțit1 (39-40), despărțitură (39-40). 49 (Înv; pex) Parte. 50 (Îvr) Subdiviziune. 51 (Îvr) Capitol. 52-53 Împiedicare a două ființe (de a mai intra în contact nemijlocit sau) de a mai comunica, prin ceva care se interpune Si: (înv) despărțeală (43-44), despărțenie (43-44), despărțiciune (43-44), despărțit1 (43-44), despărțitură (43-44). 54 Îndepărtare a unor persoane printr-un interval de timp de un eveniment Si: (înv) despărțeală (45), despărțenie (45), despărțiciune (45), despărțit1 (45), despărțitură (45). 55 Servire ca moment de demarcație în timp Si: (înv) despărțeală (46), despărțenie (46), despărțiciune (46), despărțit1 (46), despărțitură (46). 56 (Înv) Ținere la distanță Si: (înv) despărțeală (47), despărțenie (48), despărțiciune (48), despărțit1 (48), despărțitură (48). 57-58 Delimitare (de cineva sau) de ceva Si: (înv) despărțeală (49-50), despărțenie (49-50), despărțiciune (49-50), despărțit1 (49-50), despărțitură (49-50). 59 Constituire a unei separații față de restul indivizilor Si: (înv) despărțeală (51), despărțenie (51), despărțiciune (51), despărțit1 (51), despărțitură (51). 60 (Îvr) Deslușire cu privirea. modificată

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul cînd cineva se desparte (de cineva sau de ceva); timpul cît cineva stă despărțit. La despărțire, Oană și-a îmbrățișat feciorul, plîngînd. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 220. Nu credeam să sufăr atît la despărțire. MACEDONSKI, O. II 236. 2. Divorț. Nadina, îndată ce s-a întors de la țară... a chemat pe avocatul Olimp Stavrat și l-a rugat să introducă neîntîrziat cererea de despărțire. REBREANU, R. I 250. 3. Diviziune, împărțire. Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. EMINESCU, N. 58. ♦ (Concretizat) Despărțitură. ♦ (Învechit) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. În curînd civilizația va străbate la țară (a și început: o parte din Humulești e «despărțirea III a urbei T. Neamț!»). IBRĂILEANU, SP. CR. 109. [Jupîn Dumitrache:] Aveam de gînd să-l întreb:«Ce poftești, mă musiu?» și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea... [Ipingescu:] Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape: să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cît îi mai lipsea. CARAGIALE, O. I 47.

DESPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A DESPĂRȚI și A SE DESPARȚI. 2) Timpul când două sau mai multe persoane sunt despărțite. /v. a (se) despărți

despărțire f. 1. acțiunea de a despărți; 2. starea celui despărțit, separațiune; 3. coloarea unei comune urbane: l’am văzut... trecea pela despărțire CAR.

despărțíre f. Acțiunea de a despărți. Despărțitură, secțiune, cartier. În Moldova orașele-s împărțite în despărțiturĭ, ĭar în Muntenia în colorĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri

despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESPĂRȚÍRE s. 1. desprindere, detașare, izolare, separare, separație. (~ lui de grup.) 2. v. divorț. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărțire.

DESPĂRȚÍRE s. v. circă, circumscripție, secție.

DESPĂRȚIRE s. 1. izolare, separare. (~ lui de grup.) 2. (JUR.) divorț, separare, separație, (pop.) despărțenie. (~ între soți.) 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. căsuță, compartiment, despărțitură, (înv.) despărțimînt, (franțuzism înv.) cază. (O ~ într-un sertar.) 7. diviziune, împărțire. (~ în capitole a unei cărți.)

despărțire s. v. CIRCĂ. CIRCUMSCRIPȚIE. SECȚIE.

Despărțire ≠ căsătorie


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DESPĂRȚÍRE s. f. (< despărțí, cf. lat. *dispartire): 1. separare. Termen folosit în sintagma liniuță de unire și de despărțire. 2. separare a unui întreg în componentele sale. ◊ ~ în silabe: d. a unui cuvânt în părți alcătuite din unul sau mai multe sunete care se rostesc într-o singură emisiune a vocii. Astfel: se-ni-nă-ta-te, in-ter-fe-ren-ță, do-mes-ti-ci-re, u-ri-aș, a-bun-den-ță etc. (v. régulă).

Intrare: despărțire
despărțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • despărțire
  • despărțirea
plural
  • despărțiri
  • despărțirile
genitiv-dativ singular
  • despărțiri
  • despărțirii
plural
  • despărțiri
  • despărțirilor
vocativ singular
plural

despărțire

  • 1. Faptul de a (se) despărți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: despărțit (s.n.) separare 2 exemple
      exemple
      • La despărțire, Oană și-a îmbrățișat feciorul, plîngînd. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 220.
        surse: DLRLC
      • Nu credeam să sufăr atît la despărțire. MACEDONSKI, O. II 236.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nadina, îndată ce s-a întors de la țară... a chemat pe avocatul Olimp Stavrat și l-a rugat să introducă neîntîrziat cererea de despărțire. REBREANU, R. I 250.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. EMINESCU, N. 58.
        surse: DLRLC
      • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 1.3.2. învechit Circumscripție (polițienească sau administrativă).
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: circumscripție circă secție un exemplu
        exemple
        • În curînd civilizația va străbate la țară (a și început: o parte din Humulești e «despărțirea III a urbei T. Neamț!»). IBRĂILEANU, SP. CR. 109.
          surse: DLRLC
        • 1.3.2.1. prin extensiune Localul unde erau instalate birourile unei circumscripții.
          surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
          exemple
          • [Jupîn Dumitrache:] Aveam de gînd să-l întreb: «Ce poftești, mă musiu?» și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea... [Ipingescu:] Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape: să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cît îi mai lipsea. CARAGIALE, O. I 47.
            surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi despărți
    surse: DEX '09 DEX '98