deputăție sf [At: (a. 1815) B. V. III, 124 / V: ~tație, ~tațiune / Pl: ~ii / E: deputat + -ie] 1 Demnitate de deputat¹ (2). 2 Sarcină de deputat¹ (2). 3 Funcție de deputat¹ (2). 4 Durată a mandatului de deputat¹ (2). 5 Delegație de deputați¹ (1).

* DEPUTĂȚIE sf. ⏲ Starea, funcțiunea de deputat: pentru dînsul deputăția nu era decît un prilej de gheșefturi (BR.-VN.).

DEPUTĂȚIE, deputății, s. f. 1. Funcția sau mandatul de deputat (1). [Cațavencu] se lasă greu, greu de tot: ori o mie de poli, ori deputăția. CARAGIALE, O. I 120. 2. Delegație de deputați (2); solie. Excelența-sa... vrea să vorbească numai cu o deputăție de fruntași cu răspundere. CAMIL PETRESCU, B. 162.

DEPUTĂȚIE s.f. 1. Demnitate, funcție de deputat. 2. Delegație de deputați; solie. [Gen. -iei, var. deputațiune s.f. / < deputat + -ie].

DEPUTĂȚIE ~i f. 1) Funcție de deputat. 2) Durata de exercitare a unei astfel de funcții. 3) înv. Grup de persoane trimis undeva pentru îndeplinirea unei misiuni; delegație; solie. [Art. deputăția; G.-D. deputației; Sil. -ți-e] /deputat + suf. ~ie

deputăție f. funcțiunea de deputat.

*deputățíe f. (d. deputat). Fam. Demnitatea de deputat.

deputație sf vz deputăție

deputațiune sf vz deputăție

dipotăție sf vz deputăție

diputăție sf vz deputăție

DEPUTAȚIUNE s.f. v. deputăție.

deputăție (fam.) s. f., art. deputăția, g.-d. art. deputăției; pl. deputății, art. deputățiile (desp. -ți-i-)

deputăție s. f., art. deputăția, g.-d. art. deputăției; pl. deputății, art. deputățiile

deputăție s. f., art. deputăția, g.-d. art. deputăției; pl. deputății, art. deputățiile