12 definiții pentru deficiență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.

DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.

deficiență sf [At: LM / Pl: ~nți, ~e / E: fr déficience, lat deficientia] 1 Lipsă. 2 Greșeală. 3 Defect. 4 Rămânere în urmă. 5-6 Absență a unor facultăți (fizice sau) psihice. 7-8 Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ Si: deficit (8-9).

DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, insuficiență, greșeală. Mai există oameni care, dincolo de succesele obținute, nu văd neajunsurile și deficiențele în muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 5/6. ◊ Expr. A fi în deficiență = a nu presta, a nu produce cît trebuie; a nu fi la înălțimea sarcinilor date. ♦ (Med.) Lipsa integrității anatomice și funcționale a unui organ; lipsă a anumitor facultăți fizice sau psihice. Deficiență mintală. – Pronunțat: -ci-en-.

DEFICIÉNȚĂ s.f. Lipsă; scădere. ♦ Defect psihic sau (mai rar) fizic. [Cf. fr. déficience, it. deficienza, lat. deficientia].

DEFICIÉNȚĂ s. f. lipsă, greșeală, scădere. ◊ defect psihic sau fizic. (< fr. déficience, lat. deficientia)

DEFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. [G.-D. deficienței; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia

deficiénță f. pl. e (lat. deficientia). Lipsă de ceva: deficiența banilor într’o pungă. V. absență și carență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe

deficiénță s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFICIÉNȚĂ s. v. defect.

DEFICIENȚĂ s. cusur, defect, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Un om cu multe ~.)

Intrare: deficiență
deficiență substantiv feminin
  • silabație: -ci-en-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deficiență
  • deficiența
plural
  • deficiențe
  • deficiențele
genitiv-dativ singular
  • deficiențe
  • deficienței
plural
  • deficiențe
  • deficiențelor
vocativ singular
plural

deficiență

  • 1. Rămânere în urmă.
    exemple
    • Mai există oameni care, dincolo de succesele obținute, nu văd neajunsurile și deficiențele în muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 5/6.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A fi în deficiență = a nu presta, a nu produce cât trebuie; a nu fi la înălțimea sarcinilor date.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: defect (s.n.) un exemplu
      exemple
      • Deficiență mintală.
        surse: DLRLC

etimologie: