6 definiții pentru deșănța dișănța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

deșănța vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ez / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

A SE DEȘĂNȚÁ mă ~éz intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

Intrare: deșănța
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșănța
  • deșănțare
  • deșănțat
  • deșănțatu‑
  • deșănțând
  • deșănțându‑
singular plural
  • deșănțea
  • deșănțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșănțez
(să)
  • deșănțez
  • deșănțam
  • deșănțai
  • deșănțasem
a II-a (tu)
  • deșănțezi
(să)
  • deșănțezi
  • deșănțai
  • deșănțași
  • deșănțaseși
a III-a (el, ea)
  • deșănțea
(să)
  • deșănțeze
  • deșănța
  • deșănță
  • deșănțase
plural I (noi)
  • deșănțăm
(să)
  • deșănțăm
  • deșănțam
  • deșănțarăm
  • deșănțaserăm
  • deșănțasem
a II-a (voi)
  • deșănțați
(să)
  • deșănțați
  • deșănțați
  • deșănțarăți
  • deșănțaserăți
  • deșănțaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșănțea
(să)
  • deșănțeze
  • deșănțau
  • deșănța
  • deșănțaseră
dișănța
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșănța dișănța

etimologie: