11 definiții pentru dajnic (adj.)

dájnic, ~ă [At: CORESI, L. 266/12 / V: ~jdníc, dáșnic, déjdnic / Pl: ~ici, ~ice / E: dajdie + -nic] (Înv) 1-2 smf a (Persoană) care are o datorie materială sau morală. 3-4 smf, a (Persoană) care plătea impozit în bani sau în natură Si: contribuabil, (înv) birnic, (îvr) dajd. 5-6 sm, a (Persoană sau colectivitate) care plătește tribut. 7 a (D. obiecte, produse) Care trebuie să fie dat.

DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DÁJNIC, -Ă, dajnici, -e, s. m. și f. (Învechit) Persoană care plătește dajdie; contribuabil, birnic. Boierii mari și mici nu numai că nu plăteau nici o dare cătră stat, dar aveau și privilegiul de a scuti un număr de dajnici. GHICA, S. A. 38.

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; f. sg. dájnică, pl. dájnice

DÁJNIC s. v. birnic, contribuabil, subiect impozabil.

DÁJNIC ~ci m. înv. Persoană obligată să plătească dajdie. /dajdie + suf. ~nic

dajnic a. contribuabil: săteni dajnici.

dájnic m. (din. dajdnic, d. dajdie). Care plătește dajdie, birnic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dájnic s. v. BIRNIC. CONTRIBUABIL. SUBIECT IMPOZABIL.

Intrare: dajnic (adj.)
dajnic adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dajnic dajnicul dajnică dajnica
plural dajnici dajnicii dajnice dajnicele
genitiv-dativ singular dajnic dajnicului dajnice dajnicei
plural dajnici dajnicilor dajnice dajnicelor
vocativ singular
plural