11 definiții pentru dacoromân (s.m.)

dacoromấn, ~ă [At: SADOVEANU, O. XX, 613 / Pl: ~i, -e / E: dac1 + român] 1 smp Populație românească din nordul Dunării. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromânilor (1). 4-5 smf, a (Om) originar din nordul Dunării. 6 sf Dialect vorbit de dacoromâni (1). 7 a (D. dialecte, graiuri) Care aparține dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (1). 8 a Privitor la dacoromâni (1) Si: dacoromânesc (2). 9 a Specific dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (3).

DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.

DACOROMÎ́N, -Ă, dacoromîni, -e, adj. (Despre dialect, grai, cuvinte, spre deosebire de aromîn, istroromîn, meglenoromîn) Al romînilor sau privitor la romînii din nordul Dunării. Mîngîie-mă, rogu-te, cu cîteva cuvinte dacoromîne, în singurătatea mea de aici. CARAGIALE, O. VII 11. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romînii din nordul Dunării.

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromân adj., s. m. → român

DACOROMÂN2 ~i m. mai ales la pl. ist. Termen folosit pentru a denumi populația romanică din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÂN1 (~i, ~e) Care aparținea populației romanice din nordul Dunării. / dac + român


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DACOROMẤN, -Ă (< dac + român) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni). 2. Adj. Care aparține dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromâni (1). A devenit limbă națională și literară. V. limba română.

DACOROMẤN, -Ă s. m. și s. f. (< adj. dacoromân, -ă): 1. persoană care face parte din populația de limbă română din toate provinciile istorice ale României și din zonele limitrofe acesteia. Dacoromânii sunt urmașii direcți ai străromânilor (protoromânilor) din aceste zone de formare a poporului român. 2. Termenul de dacoromână este folosit de către lingviștii români pentru a desemna limba română (v.).

DACOROMẤN, -Ă adj. (< dac + român, -ă): în sintagma dialect dacoromân (v. dialéct).

Intrare: dacoromân (s.m.)
dacoromân substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dacoromân dacoromânul
plural dacoromâni dacoromânii
genitiv-dativ singular dacoromân dacoromânului
plural dacoromâni dacoromânilor
vocativ singular
plural