*daco-román, -ă s. și adj. Roman din Dacia, Român de la Dunăre și Carpațĭ (față de Macedo-roman, Istro-roman).

dacoroman, ~ă [At: ȘĂINEANU, D. U. / S și: daco-roman / Pl: ~i, ~e / E: dac¹ + roman] 1 smp Populație de limbă latină care s-a format pe teritoriul Daciei în timpul stăpânirii romane prin amestecul dacilor (5) cu coloniștii romani. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromanilor (1). 4 a Privitor la dacoromani (1). 5 a Specific dacoromanilor (1).

* DACO-ROMAN I. adj. Privitor la poporul născut din amestecul Romanilor cu Dacii. II. sm. (pl. DACO-ROMANI) Poporul născut din acest amestec.

!daco-roman adj. m., s. m., pl. daco-romani; adj. f. daco-romană, pl. daco-romane

!daco-roman adj. m., s. m., pl. daco-romani; adj. f., s. f. daco-romană, pl. daco-romane

daco-roman adj. m., s. m., pl. daco-romani; f. sg. daco-romană, pl. daco-romane

DACO-ROMÁNI (< dac + roman²) s. m. pl. Populație de limbă latină care s-a format pe terit. Daciei (sec. 2-6), începând din timpul stăpânirii romane, ca urmare a conviețuirii dacilor cu coloniștii romani. În condițiile noi, create de retragerea autorităților romane din Dacia (sec. 3), d.-r. au fost elementul de bază în procesul de formare a poporului român și al romanității orientale. V. daci; Dacia; geți; geto-daci.