7 definiții pentru dărăcitor (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITÓR2, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc.

DĂRĂCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în lucrările de dărăcire. /a dărăci + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dărăcitór1 (persoană) s. m., pl. dărăcitóri

dărăcitór (persoană) s. m., pl. dărăcitóri

Intrare: dărăcitor (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorii
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorilor
vocativ singular
  • dărăcitorule
plural
  • dărăcitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dărăcitor, -oare (persoană) dărăcitoare

  • 1. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Dărăci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09