5 definiții pentru dănțuit (dănțuire)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

dănțuít sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: dănțui] 1 Dansare. 2 (Fig) Săltare.

DĂNȚUÍT, dănțuituri, s. n. Dănțuire. – V. dănțui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: dănțuit (dănțuire)
dănțuit2 (dănțuire) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dănțuit
  • dănțuitul
  • dănțuitu‑
plural
  • dănțuituri
  • dănțuiturile
genitiv-dativ singular
  • dănțuit
  • dănțuitului
plural
  • dănțuituri
  • dănțuiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dănțuit (dănțuire)

  • 1. popular Dănțuire.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi dănțui.
    surse: DEX '09