cutezanță sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180 / Pl: ~țe / E: cuteza + -anță] 1 Îndrăzneală. 2 Încumetare. 3 Înfruntare.

CUTEZÁNȚĂ, (rar) cutezanțe, s. f. Atitudine cutezătoare; îndrăzneală, curaj de a face sau de a spune lucruri neîngăduite; semeție. I-ai răspuns cu o cutezanță pe care nu o arătaseși pînă atunci. PAS, Z. I 252. Popa Tonea, tulburat și întunecos, a certat-o pentru cutezanța ei. GALACTION, O. I 183.

CUTEZÁNȚĂ f. Comportare sau atitudine de om cutezător; îndrăzneală; bărbăție. /a cuteza + suf. ~anță

cutezanță f. îndrăzneală afară din cale, curaj eroic.

cutezánță f., pl. e (d. cutez cu sufixu -anță ca’n siguranță). Rar. Îndrăzneală, temeritate.

cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe

cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe

CUTEZÁNȚĂ s. v. curaj.

CUTEZANȚĂ s. bărbăție, bravură, curaj, dîrzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate, (livr.) intrepiditate, petulanță, (rar) cutezare, (pop. și fam.) suflet, (pop.) inimă, voinicie, (înv.) dîrzie, îndrăznire, mărinimie, semețire, (grecism înv.) taros. (Dovedește o mare ~ în acțiunile sale.) erată

TEMERITAS EST FLORENTIS AETATIS, PRUDENTIA SENESCENTIS (lat.) cutezanța este atributul tinereții, iar prudența al bătrâneții – Cicero, „De senectute”, 6, 20.