9 definiții pentru curie (admin.; -ii)

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a Bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.

cúrie (diviziune tribală, administrație a bisericii) s. f. (sil. -ri-e), art. cúria (sil. -ri-a), g.-d. art. cúriei; pl. cúrii, art. cúriile (sil. -ri-i-)

CÚRIE s.f. 1. (Ist.) Unitate religioasă, militară și politică la romani, reprezentând o subdiviziune a triburilor primitive. ♦ Loc unde se aduna această unitate. ♦ Clădire în care se aduna senatul roman. ♦ Senatul municipiilor. 2. (Bis.) Administrația pontificală a bisericii catolice. [Pron. cu-ri-e, gen. -iei. / < lat. curia, cf. it. curia, fr. curie].

CÚRIE1 s. f. 1. unitate religioasă, militară și politică la romani, subdiviziune a triburilor primitive. ◊ loc unde se aduna această unitate. 2. edificiu destinat ședințelor corpurilor constituite ale municipiilor romane. ◊ senatul municipiilor. 3. administrația pontificală a bisericii catolice. (< lat. curia)

CÚRIE1 ~i f. 1) Subdiviziune religioasă, militară și politică a tribului primitiv la romani. 2) Senatul municipiilor. 3)Administrația pontificală a bisericii romano-catolice. ~ papală. [Sil. -ri-e] /

cúrie, cúrii, s.f. (reg.) curtea de casație.

curie f. 1. subdiviziunea tribului la Romani; 2. locul unde senatul roman își ținea ședințele; 3. totalul administrațiu-nilor cari constitue guvernul papal: curia romană; 4. Tr. Curtea de Casație.

*cúrie f. (lat. curia). Una din cele treĭ zecĭ de despărțirĭ ale neamuluĭ patricienilor, împărțită și ĭa [!] în zece gințĭ. Localu curiiĭ. Localu senatuluĭ. Localu orĭ-căreĭ adunărĭ. Curia romană saŭ papală, administrațiunea (ministeru) papiĭ.

Intrare: curie (admin.; -ii)
curie (admin.; -ii) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curie curia
plural curii curiile
genitiv-dativ singular curii curiei
plural curii curiilor
vocativ singular
plural