10 definiții pentru cunoscător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător.

CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător.

cunoscător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. II, 26/2 / Pl: ~i, ~oare / E: cunoaște + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu Si: expert. 3-4 smf, a (Persoană) care are un gust rafinat. 5 (Înv#) Recunoscător.

CUNOSCĂTÓR,-OÁRE, cunoscători, -oare, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care posedă cunoștințe speciale într-un domeniu; priceput, expert. Era unul din cei mai adînci cunoscători ai limbii și literaturii noastre. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Cunoscător de oameni sînt eu la bătrînețe. ALECSANDRI, T. II 97. Se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P. P. 174. ♦ (Persoană) care are gust rafinat. Cunoscător în artă.

CUNOSCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care are cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu oarecare. 2) Care are gust rafinat. /a cunoaște + suf. ~ător

cunoscător a. și m. care cunoaște, știe, se pricepe.

cunoscătór, -oáre adj. și s. Care se pricepe la, în ceva: cunoscător în artă, la stofe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre

cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; f. sg. și pl. cunoscătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUNOSCĂTÓR adj., s. 1. v. expert. 2. (astăzi rar) știutor. (E un bun ~ al limbii noastre.)

CUNOSCĂTOR adj. s. 1. expert (Un mare ~ în problema...) 2. (astăzi rar) știutor. (E un bun ~ al limbii noastre.)

Intrare: cunoscător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cunoscător
  • cunoscătorul
  • cunoscătoru‑
plural
  • cunoscători
  • cunoscătorii
genitiv-dativ singular
  • cunoscător
  • cunoscătorului
plural
  • cunoscători
  • cunoscătorilor
vocativ singular
  • cunoscătorule
plural
  • cunoscătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cunoscător, -oare cunoscătoare

  • 1. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu.
    exemple
    • Era unul din cei mai adînci cunoscători ai limbii și literaturii noastre. VLAHUȚĂ, O. A. 238.
      surse: DLRLC
    • Cunoscător de oameni sînt eu la bătrînețe. ALECSANDRI, T. II 97.
      surse: DLRLC
    • Se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P. P. 174.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Persoană) care are un gust rafinat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Cunoscător în artă.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Cunoaște + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09