3 definiții pentru cuibărit (adj.)

CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

cuibărít adj. m., pl. cuibăríți; f. sg. cuibărítă, pl. cuibăríte

Intrare: cuibărit (adj.)
cuibărit (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibărit cuibăritul cuibări cuibărita
plural cuibăriți cuibăriții cuibărite cuibăritele
genitiv-dativ singular cuibărit cuibăritului cuibărite cuibăritei
plural cuibăriți cuibăriților cuibărite cuibăritelor
vocativ singular
plural

cuibărit (adj.)

  • 1. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib undeva; care și-a făcut loc în cuibar.
    • 1.1. figurat (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc.
      surse: DEX '09
    • 1.2. figurat Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi cuibări
    surse: DEX '09 DEX '98