CUIBĂRIT², cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.