cucură¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: mg kukora] (Reg) Cormană.

CUCURĂ², cucure, s. f. (Regional) Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul și care e prinsă la capătul de sus de grindeiul plugului. Uitîndu-mă după dînsa, S-a rupt cucura... Cucură am făcut nouă, Dar s-a rupt grindeiu-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.

CUCURĂ¹ ~e f. Piesă de lemn sau de fier, care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. /<ngr. kukora

cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].

2) cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.

cucură (reg.; înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (tolbă de săgeți, parte a plugului) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.

CUCURĂ s. v. cormană, răsturnătoare, tolbă.

cucură s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE. TOLBĂ.

cúcură, cucure, s.f. (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). ■ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în jud. Maram. ■ Termen general în Maram.; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).

cucură, cucure, s.f. – (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). ♦ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în Maramureș. – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).

cucură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.”