20 de definiții pentru cucură

CÚCURĂ1, cucure, s. f. (Înv.) Tolbă de săgeți. – Din ngr. kúkuron.

CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.

CÚCURĂ1, cucure, s. f. (Înv.) Tolbă de săgeți. – Din ngr. kúkuron.

CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.

CÚCURĂ1, cucure, s. f. (Învechit și arhaizant) Tolbă de săgeți. Strălucitul Mehmet avea în mînile sale arc; și la șold cucura de săgeți. SADOVEANU, Z. C. 275. După ce-și închingă bine calul și-și cercetă sabia și cucura de săgeți, Ionuț se zvîrli în șa fără să atingă scările. SADOVEANU, F. J. 46. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55.

CÚCURĂ2, cucute, s. f. (Regional) Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul și care e prinsă la capătul de sus de grindeiul plugului. Uitindu-mă după dînsa, S-a rupt cucura... Cucură am făcut nouă, Dar s-a rupt grindeiu-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.

cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure

cúcură (tolbă de săgeți, parte a plugului) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure

CUCÚRĂ s. v. cormană, răsturnătoare, tolbă.

cúcură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.

cúcură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).

CÚCURĂ1 ~e f. Piesă de lemn sau de fier, care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. /<ngr. kukora

CÚCURĂ2 ~e f. înv. Tolbă de săgeți. /<ung. kúkuron

cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].

cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].

1) cúcură f., pl. ĭ (vgerm. kukur, ngerm. köcher, toc, tolbă, de unde și mlat. cúcurum, mgr. kúkuron, alb. kúkură și vfr. coivre. REW. 4790). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.

2) cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cucúră s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE. TOLBĂ.

cúcură, cucure, s.f. – (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). ♦ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în Maramureș. – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).

cúcură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.„

Intrare: cucură
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucură cucura
plural cucure cucurele
genitiv-dativ singular cucure cucurei
plural cucure cucurelor
vocativ singular
plural