Definiția cu ID-ul 443514:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
cucură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).