crenobiologie sf [At: DN³ / P: ~bi-o~ / Pl: ~ii / E: fr crénobiologie] (Zlg) Ramură a limnologiei care studiază organismele ce trăiesc în izvoare.

CRENOBIOLOGIE s.f. (Zool.) Ramură a limnologiei avînd ca obiect studiul organismelor vii care trăiesc în izvoare. [Gen. -iei. / < fr. crénobiologie].

CRENOBIOLOGIE s. f. ramură a biologiei care studiază crenobiontele. (< fr. crénobiologie)

crenobiologie s. f. → biologie

CRENO-₁ „izvor, pîrîu, torent, apă minerală”. ◊ gr. krene „izvor, fîntînă” > fr. créno-, it. id., germ. kreno- > rom. creno-. □ ~bii (v. -bie), s. f. pl., crenobionte*; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., ramură a limnologiei care studiază organismele vii ce trăiesc în izvoare; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale sau animale care trăiesc în apa izvoarelor și a pîraielor; sin. crenobii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre viețuitoare) care trăiește numai în apa izvoarelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., vegetația apelor de izvoare; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul apelor minerale terapeutice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea apelor minerale în scop terapeutic; ~xen (v. -xen), adj., (despre organisme) care, întîmplător, a ajuns în biocenozele din apa de izvor.