26 de definiții pentru credință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

credință sf [At: COD. VOR. 10/10 / Pl: ~țe / E: lat *credentia] 1-10 Credere (1-10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15-21 Credere (15-21). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-27 Credere (25-27). 28 Convingere în existența a ceva. 29 Siguranță. 30 Certitudine. 31-32 (Înv; îe) A da ~ A da crezare (30-31). 33-34 (Înv; îe) A lua ~ța cuiva A se încredința de (sinceritatea sau) devotamentul cuiva. 35 (Înv; îe) A-și face ~ A se încredința. 36-37 (Îe) A fi de bună (sau de rea) ~ A (nu) fi sincer. 38-39 (Îla) De (sau cu) rea ~ Cu dorința (de a face rău sau) de a spune un neadevăr. 40 Ceea ce crede cineva. 41 (Îs) ~ bună, ~ dreaptă, ~ drept-mântuitoare, ~ dumnezeiască, ~ pravoslavnică, ~ sobornicească Ortodoxism. 42 (Înv; îs) ~ deșartă Superstiție. 43 (Înv; îas) Altă credință religioasă decât cea ortodoxă. 44 (Înv; îas) Convingere greșită. 45 (Înv; îs) Departamentul ~ței Departamentul Cultelor. 46 (Înv; spc) Asigurare dată că se va respecta un angajament Si: garanție, chezășie. 47 (Înv; îe) A lua (sau a bea, a sorbi) ~ța A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 48 (Îe) A fi de ~ A merita încredere. 49 (Înv; îe) A-și pierde (sau a-și mânca, fam, a-și păpa) ~ța A nu mai fi crezut. 50 (Înv; îlav) De~ De crezut. 51 (Îal) Vrednic de încredere. 52 (Îe) Om de ~ Om de încredere. 53 (Înv; îe) În~ Într-adevăr. 54-55 (Înv; spc) Jurământ (de dragoste). 56 (Îla) Fără~ Infidel. 57 (Îrg) Logodnă. 58 (Îrg; îe) A face (sau a-și da) ~ța A se logodi. 59 (Îrg; cer) Inel (sau năframă) dar de logodnă. 60 Credit. 61 (Înv; îe) A-și pierde ~ța A-și depăși creditul. 62 (Înv; îe) A da pe~ A da pe datorie. 63 (Înv; îe) A vinde pe~A vinde pe datorie. 64 (Înv; îe) A lua pe~ A lua pe datorie. 65 (Înv; îe) A cumpăra pe~ A cumpăra pe datorie. 66 (Liv; îs) Profesiune de~ Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sale (politice, religioase, artistice etc.) Si: crez.

CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia.

CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia.

CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. Credință în victorie. 25ad Am chibzuit bine și am ajuns la credința că ne-am putea căsători acum. PAS, Z. I 95. Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). 2. (Învechit și arhaizant) încredere (pe care o inspiră cineva), crezămînt. Ce credință poți avea în niște flăcăi? SADOVEANU, 0. VII 44. ◊ Loc. adj. De credință = de încredere, pe care te poți bizui. Doi erau valeții lui de credință. SADOVEANU, Z. C. 6. Om de bine, de credință, ce Moldova ți-ai iubit. ALECSANDRI, P. I 198. ◊ Loc. adv. (Învechit) În credință = Într-adevăr. îmi plac acele imnuri de broaște fără număr... Atunce, în credință, a mea inimă saltă Ca la un glas prietin. ALECSANDRI, P. A. 72. Florile-acelea în mînă-mi căzurăFavor ce-n credință eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 80. ◊ Expr. A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere. (Învechit și arhaizant) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite. Cuparul... sorbea credința din cupa aurită și pe urmă o așeza înaintea ștăpînului său. SADOVEANU, Z. C. 135. Paharnicul a luat credința, după aceea a trecut împăratului cupa. SADOVEANU, D. P. 29. 3. Fidelitate, devotament, statornicie (față de o persoană, o idee, o cauză). Credința față de principiile marxist-leniniste a dat partidului nostru posibilitatea de a elabora o linie politică justă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 254. Nu se putea încrede numai în credința morarului. RETEGANUL, P. IV 31. îngenunchind amîndoi dinaintea împăratului-Verde, își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Credința lui era bănuită lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Credința nu ț-ai ținut, Că ești, mîndro, prefăcută. HODOȘ, P. P. 125. 4. Speranță, nădejde. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul... Ei mi-au fost credința-n toi de luptă. BENIUC, V. 10. 5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu, mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. A credinței biruință căta orice cavaler. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Învechit) Departamentul credinței = ministerul cultelor. Mai tîrziu a fost numit director la departamentul credinței... post important. GHICA, S. 669.

CREDÍNȚĂ ~e f. 1) Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă. ~ în succes.Om de (bună) ~ persoană pe care te poți bizui; om în care poți avea încredere. A-și pune ~a în cineva (sau a se lăsa în ~a cuiva) a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva. A-și mânca ~a a pierde încrederea tuturor. 2) Devotament față de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugală. 3) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind dependentă de ființe și forțe supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credinței] /<lat. credentia

credință f. fapta de a crede și efectul ei (sub raportul moral și religios): 1. convingere adâncă; 2. credință religioasă: credința e întâia dintre cele trei virtuți teologale; 3. opiniune: credință politică; profesiune de credință, declarațiune publică a sentimentelor sau principiilor sale; 4. francheță în vorbe sau fapte: e de bună, de rea credință; 5. calitatea omului credincios: mi-o păstrat credință; 6. încredere: demn de credință; 7. Tr. logodnă: inel de credință.

credínță f., pl. e (d. cred). Deplină convingere, opiniune: credință politică, religioasă. Fidelitate: credință în Dumnezeu, credință către (saŭ pentru) stăpîn. Încredere: credință în Dumnezeŭ). Păhăruțu cel dintîĭ pe care-l oferea domnuluĭ paharnicu. Om de credință, om fidel, de încredere. A păstra credință, a rămînea fidel. Bună credință, sinceritate. Rea credință, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credință, declarațiune a credințeĭ, a opiniunilor. Simbolu credințeĭ, crezu.

REA-CREDÍNȚĂ s. f. Atitudine necorectă, necinstită; perfidie, necinste. ◊ Loc. adj, și adv. De rea-credință = necinstit, incorect, perfid. Atunci ești sau absurd, sau de rea-credință. BARANGA, I. 184.

BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință.

*rea-credínță f. (rea d. răŭ și credință, după fr. mauvaise foi). Viclenie, perfidie, răutate. Maĭ bine: rea credință, reaŭa credință, a releĭ credințe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe

credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe

búnă-credínță (onestitate) s. f., art. búna-credínță (dar: buna lui credință), g.-d. art. búnei-credínțe

búnă-credínță s. f., art. búna-credínță, g.-d. art. búnei-credínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CREDÍNȚĂ s. 1. (BIS.) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, râvnă, râvnire, smerire. 2. v. cult. 3. v. convingere. 4. v. fidelitate. 5. v. speranță. 6. v. părere.

CREDÍNȚĂ s. v. asigurare, chezășie, concesiune, credit, crez, datorie, garanție, încredere, logodnă, simbolul credinței.

CREDINȚĂ s. 1. certitudine, convingere, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa va fi.) 2. cinste, devotament, fidelitate, statornicie, (livr.) lealitate, (înv. și reg.) priință. (~ soției față de soț.) 3. nădejde, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 4. idee, judecată, opinie, părere. (După ~ mea...) 5. (BIS.) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. 6. (BIS.) confesiune, cult, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.)

credință s. v. ASIGURARE. CHEZĂȘIE. CONCESIUNE. CREDIT. CREZ. DATORIE. GARANȚIE. ÎNCREDERE. LOGODNĂ. SIMBOLUL CREDINȚEI.

Credință ≠ necredință

REA-CREDINȚĂ s. (JUR.) dol, viclenie. (Condamnat pentru ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

credínță (credínțe), s. f.1. Faptul de a crede. – 2. Părere, opinie. – 3. Convingere. – 4. Convingere religioasă. – 5. Siguranță, certitudine. – 6. Încredere. – 7. Garanție, cauțiune. – 8. Promisiune, angajament în căsătorie. – 9. Logodnă. – 10. Dar de logodnă. – 11. Credit comercial. – 12. (Înv.) Munci executate de administrație sau dări strînse direct de Finanțe. Lat. *credentia (Pușcariu 412; Candrea-Dens., 405; REW 2306; DAR); cf. sard. credença, logud. credenzia, v. fr. crédence (Vie de S. Alexis, 3). Pentru sensurile 8-10 (Banat, Trans.) cf. ALR, II, 158. – Der. credincer, s. m. (om de încredere, împuternicit, delegat, reprezentant; înv., slujbaș la curtea domnească însărcinat cu pivnițele cu vin și cu gustarea mîncării; înv., ostatic), cu suf. -(c)er ca medelnicer, pivnicer; credincios, adj. (credincios, sigur, de încredere; credincios, care crede în Dumnezeu; fidel, exact), pe care DAR îl presupune der. de la un lat. *credentiosus, ipoteză ce pare inutilă; necredincios, adj. (care nu are credință; păgîn; adulter); credincioșie, s. f. (înv., fidelitate, lealitate; cinste); credința, vb. (înv., a încredința; Trans., a se angaja, a promite căsătorie); necredință, s. f. (lipsă de credință; împietate; infidelitate; adulter); încredincioșa, vb. refl. (înv., a se încrede, a avea încredere); încredința, vb. (a încredința; a avea încredere; a încerca; a convinge, a asigura; a converti; a promite căsătorie); încredințător, adj. (convingător).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

credínță, credințe, s.f. – 1. (reg.) Logodnă; termen general în Maram. istoric, cu excepția zonei Ieud-Săcel-Borșa, unde se folosește sin. tomneală (ALRRM, 1969: 236): „La noi, credințâia înainte nu să făcea așa. Cân’ să credința oarece fecior cu oarece fată, apoi dădea împușcături șî de la unu șî de la altu. Amu numai la nuntă să face așa” (Papahagi, 1925: 318). „Înainte de nuntă premerge logodna, tocmeala sau credința, cum zic maramureșenii; se mai zice darea de mână. Feciorul care vrea să se logodească cu cutare fată trimite mai întâi pețitor pe cutare rudă mai bătrână, care mergând la părinții fetei întreabă dacă au de vânzare fân, otavă, paie sau ogrinji. Dacă pomenesc că numai paie au de vânzare, respectivul nici nu cutează să mai ceară pe fată. Dimpotrivă, dacă spune că are nu numai fân, dar și otavă de vânzare, este semnul învederat ca să cuteze a cere fata, că vor da-o! Merge apoi și mirele la fată și, în sfârșit, se înțeleg asupra zilei când vor face logodna solemnă” (Bârlea, 1924, II: 465-466). 2. În expr. a lua pe credință = a lua pe datorie: „Da’ zinu mi s-o ciuntat. / – Tu-n credință țî l-ai dat” (Papahagi, 1925: 261). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. *credentia (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

credínță, -e, s.f. – 1. Logodnă; termen general cu excepția zonei Ieud-Săcel-Borșa, unde se folosește sin. tomneală (ALR 1969: 236): „La noi, credințâia înainte nu să făcea așa. Cân’ să credința oarece fecior cu oarece fată, apoi dădea împușcături șî de la unu șî de la altu. Amu numai la nuntă să face așa” (Papahagi: 318). 2. În expr. a lua pe credință = a lua pe datorie: „Da’ zinu mi s-o ciuntat. / – Tu-n credință țî l-ai dat” (Papahagi: 261). – Lat. *credentia (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FIDES PUNICA (lat.) credință punică – Perfidie, rea-credință. Cartagenezii încălcau sistematic tratatele încheiate cu Roma.

ÎNVĂȚĂTURĂ DE CREDINȚĂ, culegere cuprinzând normele de bază ale ortodoxiei, redate în trecut sub formă de întrebări și răspunsuri; catehism ortodox.

PUNICA FIDES V. FIDES PUNICA.

Intrare: credință
credință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • credință
  • credința
plural
  • credințe
  • credințele
genitiv-dativ singular
  • credințe
  • credinței
plural
  • credințe
  • credințelor
vocativ singular
plural