13 definiții pentru crâsnic (unealtă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

crâsnic2 [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кръстъ „cruce”, bg кръстник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.

CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.

crâsnic n. Mold. plasă pătrată de prins pește, atârnând de două prăjini încrucișate. [Vorbă identică cu cea precedentă].

CRÎ́SNIC2, crîsnice, s. n. (Mold., Transilv., Bucov.) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă legată de două bețe așezate în cruce și fixate la o prăjină lungă, de care apucă pescarul. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. ◊ (Poetic) Cad așchii de albastru în crîsnicul pădurii. LESNE A, A. 52.

2) cî́rsnic (vest) și crî́snic (est) n., pl. e (aceĭașĭ orig. cu cîrsnic 1 fiind-că e în formă de cruce). Cĭorpac atîrnat care se cufundă în apă și se lasă maĭ mult timp (pînă ce se adună peștele la mîncarea pusă în el). – Și cîrstaș (Gorj), cristaș (Meh.), scîrțaș (Oltu de jos), pl. e. Și, tirboc, posfat, cîrlionț, halăŭ și prijinea. V. năpatcă.

crî́snic m. și n. V. cîrsnic 1 și 2.

tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah, trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c’a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice

crâsnic (unealtă de pescuit) s. n., pl. crâsnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÂSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.

CRÎSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

crîsnic (crîsnici), s. m.1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice[1]). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

  1. Formă de plural adăugată de noi. — gall
Intrare: crâsnic (unealtă)
crâsnic2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crâsnic
  • crâsnicul
  • crâsnicu‑
plural
  • crâsnice
  • crâsnicele
genitiv-dativ singular
  • crâsnic
  • crâsnicului
plural
  • crâsnice
  • crâsnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

crâsnic (unealtă)

  • 1. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: halău (plasă) 2 exemple
    exemple
    • Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26.
      surse: DLRLC
    • poetic Cad așchii de albastru în crîsnicul pădurii. LESNE A, A. 52.
      surse: DLRLC

etimologie: