8 definiții pentru copil (cui)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

copil1 sm [At: PRAV. 675 / V: (înv) cupi~ / A: copil / Pl: ~ii / E: cf alb kopil] 1 Băiat sau fată în primii ani ai vieții, până la adolescență. 2 (Îs) ~ de școală Elev. 3 (Îs) ~ mic sau (pop) de țâță Sugar. 4 (Îs) ~ nenăscut Făt. 5 (Îs) ~ de găsit Copil (1) cu părinți necunoscuți. 6 (Îs) ~ lepădat Copil (1) născut înainte de vreme. 7 (Îas) Copil (1) părăsit de mamă. 8 (Îs) ~ de suflet Copil (1) crescut de părinți adoptivi Si: înfiat. 9 (Îs) ~ de trupă Orfan crescut și educat de o unitate militară. 10 (Îlav) De (mic) ~ Din copilărie. 11 (Îe) A avea ~ii A procrea. 12 (Îe) A face ~ii A naște. 13 (Îe) (A avea) o casă de ~ii A avea o familie foarte numeroasă. 14 (D. bătrâni; îe) A da în mintea (sau în doaga) ~iilor A se ramoli. 15 (Îe) Unde și-a înțărcat dracul ~iii În locuri foarte îndepărtate. 16 (Îs) Răul sau boala ~iilor Epilepsie. 17 Fiu. 18 Fiică. 19 (Îs) ~ legitim sau natural Copil (1) născut în cadrul căsătoriei. 20 (Îs) ~ nelegitim (sau, pop) de lele, de pripas, de căpătat, din tichere Copil (1) născut în afara căsătoriei. 21 (Îs) ~ din flori Copil (1) a cărui mamă nu este căsătorită. 22 Tânăr. 23 (Înv; îs) ~ de casă Fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. 24 (Îs) ~ de cor Băiat care ajuta preotul la diferite slujbe sau ceremonii religioase. 25 Persoană mai tânără considerată în raport cu una mai în vârstă. 26 (Fig) Cetățean. 27 Individ. 28 (Fig) Naiv. 29 (Înv) Servitor. 30 (La animale, în basme) Pui.

copil2 sm [At: LM / Pl: ~i / E: cf copil1] 1 (Pop) Lăstar crescut la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2 (Pan) Parte proeminentă a unor obiecte, asemănătoare cu lăstarele care înmuguresc. 3 (Pop) Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii. 4 (Pop) Cârlig mare care ajută la închiderea sau deschiderea porții. 5 (Pop) Fier de la ușă în care cade clanța. 6 (Pop) Parte a osiei care intră în butea unei roți. 7 (Reg; la car; îs) ~ul de sus Cioc. 8 (Reg; la car; îs) ~ul de jos Clenci. 9 (La dulgherie) Colți ai scoabei. 10 Instrument cu care se găuresc lații. 11 (Atm) Omușor.

CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.

CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.

CÓPIL2, (1) copili, s. m., (2) copile, s. n. 1. Lăstar sălbatic ieșit de la rădăcina sau de la subsuoara unei plante; copilei. Cînd vremea le este prielnică, vrejul... de bostan crește îndestul de lung, se urcă pe garduri și chiar prin pomi, dînd afară de aceasta și numeroși muguri, lăstari sau copili, care cresc, înfloresc și rodesc. PAMFILE, A. R. 180. 2. Cui de fier sau de lemn care se înfige în stîlpul ușii sau porții și care intră în veriga țîțînii.

CÓPIL ~e n. Cui special fixat în stâlpul ușii sau al porții, pe care se îmbracă țâțâna. /Cuv. autoht.

cópil m., pl. (var. din copil). Copileț, ștulete mic răsărit pe lîngă cel mare. S. n., pl. e. Cîrligu (țîțîna) în care se prinde ușa, cîrligu pe care cade ivăru și ține ușa închisă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cópil3 (obiect) (înv.) s. n. / s. m., pl. cópile/cópili

copíl (instrument) s. n./s. m., pl. copíle/copíli

Intrare: copil (cui)
copil3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copil
  • copilul
  • copilu‑
plural
  • copile
  • copilele
genitiv-dativ singular
  • copil
  • copilului
plural
  • copile
  • copilelor
vocativ singular
plural
copil2 (pl. -li) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copil
  • copilul
  • copilu‑
plural
  • copili
  • copilii
genitiv-dativ singular
  • copil
  • copilului
plural
  • copili
  • copililor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

copil (cui)

  • 1. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie: