COPCĂ², copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

copcă³ sf vz cobcă

copcă² sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg копка] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentru însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.

copcă¹ sf [At: BIBLIA (1688), 57² / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кобка] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proeminență în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

COPCĂ² (pl. -ci, -ce) sf. 1 Gaură, spărtură în ghiața unui rîu sau unui heleșteu, făcută pentru a pescui, a scoate apă sau spre a da putință peștilor să răsufle (Mold. „produh”, „produf”): fă o ~, bagă coșul tău cel mare în ~, și mîne, din zori ... va fi încărcat cu crapi (DLVR.) ¶ 2 (P) A se duce pe ~, a) a se prăpădi; b) a-și pierde rostul, cinstea, etc.: v’ați dus pe ~ cu toată șmicheria voastră (CRG.) ¶ 3 Gaură adîncă în albia unei ape: Putna ... se toarnă toată în copci adînci, și fierbe de mînie (VLAH.) ¶ 4 pl. Gropițe făcute în maluri spre a înlesni suișul ¶ 5 Săritură, săltătură: javra ... făcu două copce și trecu arsă pe alături (SAD.) [srb. kopkati „a săpa”].

COPCĂ², copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

COPCĂ³, copce, s. f. (Regional) Săritură de animal care fuge. O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64. [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168. Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. – Pl. și: copci (GALAN, Z. R. 233).

COPCĂ¹, copci, s. f. (Reg.) Săritură făcută de animale cînd fug. – V. copcă.

COPCĂ³ ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka

copcă f. 1. gaură mare făcută de pescari în ghiață ca să pescuiască; a se duce pe copcă, fam. a se înneca, a se prăpădi: v’ați dus pe copcă cu toată șmecheria voastră CR.; 2. Mold. săritura calului în galop: escadroanele se mișcă, săltă ’n copce AL. [Bulg. KOPKŬ, gaură în ghiață; sensul 2 e obscur].

2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde fără speranță. Adîncătură, bulboană într’un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într’un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu’n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196).

copcă² (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă² (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă (săritură) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă, pl. copci

cópcă², copci, copce, s.f. Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din bg. kopka (DEX, MDA), cf. ucr. kopnuty „a da cu copita” (DER).

copcă², copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din bg. kopka (Cihac, Conev. DA, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. kopnuty „a da cu copita” (DER).

copcă, copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu 1957: 107). – Din bg. kopka, cf. ucr. kopnuty „a da cu copita”.