17 definiții pentru convenție convențiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

convénție sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr convention, lat conventio, -onis] 1 Învoială. 2 (Spc) Acord între două sau mai multe state, instituții, persoane, pe probleme de ordin politic, juridic, militar etc. 3 (Jur) Contract. 4 Tratat internațional. 5 (În artă) înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 6 (Lpl) Obicei. 7 (Îf -iune) Adunare legislativă din timpul Revoluției franceze (1789-1799).

CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.

CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.

CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere între două sau mai multe state cu privire la anumite probleme sau obiective de realizat. Republica Populară Romînă a semnat o convenție comercială cu Republica Populară Ungară.Diplomaticul romînesc va cuprinde deosebite acte cruficiale autentice... tratate, convenții și alte scrieri cu interes istoric. BĂLCESCU, O. 1 54. ♦ înțelegere între instituții privitoare la anumite probleme sau obiective comune. Convenție pentru livrare de materiale. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane asupra unui lucru; învoială. Socoți c-ai descoperit aici convenție cu bandiții? SADOVEANU, P. M. 118. Cerînd actul convenției... îl rupse. NEGRUZZI, S. II 146. 2. (Numai la pl.) Deprinderi păstrate prin tradiție. Strîmtorat în convențiile teatrale, în monologuri... [Caragiale] varsă toate observațiile atît de fine, atît de exacte, în paranteze. GHEREA, ST. CR. 358. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) convențiune (GHEREA, ST. CR. II 248, GHICA, S. 226) s. f.

CONVÉNȚIE s.f. 1. Înțelegere, învoială. ♦ Acord, pact între două sau mai multe state, instituții etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Gen. -iei, var. convențiune (1) s.f. [în DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].

CONVÉNȚIE s. f. 1. înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *denumire dată unor tratate internaționale. 2. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilită prin tradiție. 4. adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio)

CONVÉNȚIE ~i f. 1) Acord stabilit între două persoane sau între două grupuri sociale; contract. 2) Tratat internațional cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis în mod tacit și ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe bază de experiență (mai mult sau mai puțin îndelungată); practică uzuală; uzanță. [Art. convenția; G.-D. convenției; Sil. -ți-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

convențiune sf vz convenție

CONVENȚIÚNE s. f. v. convenție.

CONVENȚIÚNE s. f. v. convenție.

CONVENȚIÚNE s. f. v. convenție.

CONVENȚIÚNE s.f. 1. convenție. 2. Adunare legislativă în timpul revoluției burgheze din Franța. [Pron. -ți-u-. / < fr. convention].

convenți(un)e f. 1. învoială între două sau mai multe persoane; 2. pact între două State: convențiune de comerț; 3. clauzele, condițiunile unui act. V. Nume proprii.

Convențiune f. Convențiunea națională, adunarea reprezentativă a revoluțiunii franceze, care condamnă pe Ludovic XVI, proclamă republica și rezistă victorios Europei coalizate (1792-1795); Convențiunea dela Balta-Liman, între Rusia și Turcia, după care se numiră Domni pe 7 ani (1849); Convențiunea dela Paris (1858), între Turcia și celelalte Puterii prevăzu unirea administrativă a Principatelor Române, completată de Statutul decretat în 1864 de Cuza. Convențiunea dela Paris formă legea fundamentală a Țării până la promulgarea Constituțiunii în 1866.

*convențiúne f. (lat. convéntio, -ónis. V. in-vențiune). Acord, pact, învoĭală: convențiune socială (mic tractat). De convențiune, convențional: limbaj de convențiune. – Și -énție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)

convénție s. f. (sil. -ți-e), art. convénția (sil. -ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONVÉNȚIE s. 1. v. înțelegere. 2. v. contract.

CONVENȚIE s. 1. acord, aranjament, combinație, contract, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~.) 2. (JUR.) contract, (înv. și reg.) zdelcă. (~ de vînzare-cumpărare.)

Intrare: convenție
convenție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convenție
  • convenția
plural
  • convenții
  • convențiile
genitiv-dativ singular
  • convenții
  • convenției
plural
  • convenții
  • convențiilor
vocativ singular
plural
convențiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convențiune
  • convențiunea
plural
  • convențiuni
  • convențiunile
genitiv-dativ singular
  • convențiuni
  • convențiunii
plural
  • convențiuni
  • convențiunilor
vocativ singular
plural

convenție convențiune

  • 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: acord pact învoială înțelegere 5 exemple
    exemple
    • Republica Populară Română a semnat o convenție comercială cu Republica Populară Ungară.
      surse: DLRLC
    • Diplomaticul romînesc va cuprinde deosebite acte oficiale autentice... tratate, convenții și alte scrieri cu interes istoric. BĂLCESCU, O. 1 54.
      surse: DLRLC
    • Convenție pentru livrare de materiale.
      surse: DLRLC
    • Socoți c-ai descoperit aici convenție cu bandiții? SADOVEANU, P. M. 118.
      surse: DLRLC
    • Cerînd actul convenției... îl rupse. NEGRUZZI, S. II 146.
      surse: DLRLC
    • 1.1. științe juridice Denumire dată unor tratate internaționale.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: contract
    • 1.2. arte Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. (la) plural Deprinderi stabilite prin tradiție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: uzanță un exemplu
    exemple
    • Strîmtorat în convențiile teatrale, în monologuri... [Caragiale] varsă toate observațiile atît de fine, atît de exacte, în paranteze. GHEREA, ST. CR. 358.
      surse: DLRLC
  • 3. Adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794.
    surse: DN MDN '00
  • 4. Congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc.
    surse: MDN '00

etimologie: