12 definiții pentru consonantă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis.

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis.

consonantă sf [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: (Trs, înv) ~nt / Pl: ~te / E: lat consonans, -tis] (Rar) Consoană (1).

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană.

CONSONÁNTĂ s.f. (Rar) Consoană. [< lat. consonans, cf. germ. Konsonant, it. consonante].

CONSONÁNTĂ s. f. consoană. (< germ. Konsonant)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte

consonántă s. f. → sonantă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSONÁNTĂ s. v. consoană.

CONSONANTĂ s. (FON.) consoană, (înv.) neglasnică, soglasnică. (Vocale și ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

consonántă, consonante s. f. Semn în muzica bisericească psaltică, pus pe lângă o notă spre a-i determina un mod particular de intonare. – Din lat. consonans, -ntis, fr. consonant.

Intrare: consonantă
consonantă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consonantă
  • consonanta
plural
  • consonante
  • consonantele
genitiv-dativ singular
  • consonante
  • consonantei
plural
  • consonante
  • consonantelor
vocativ singular
plural

consonantă

etimologie: