13 definiții pentru consistoriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

consistóriu sn [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 64/ V: (Trs) ~tór, (înv) ~ium / Pl: ~ii / E: lat consistorium, fr consistoire] 1 Consiliu al împăraților romani. 2 (Pex) Loc unde se ținea consiliul. 3 Organ administrativ și disciplinar pe lângă mitropolii și episcopii. 4 (Îbrc) Adunare a cardinalilor prezidată de papă sau a canonicilor, prezidată de episcopi. 5 (În biserica protestantă) Adunare dirigentă a pastorilor. 6 (La evrei) Adunare dirigentă a rabinilor. 7 Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, confesiuni religioase etc. 8 Instanță judecătorească ecleziastică.

CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire.

CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire.

CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici.

CONSISTÓRIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].

CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)

CONSISTÓRIU ~i n. 1) Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. 2) Adunare de cardinali, convocată de Papa de la Roma. [Sil. -to-riu] /<lat. consistorium, fr. consistoire

consistoriu n. 1. adunare de cardinali convocați de papa în vederea unei afaceri importante; 2. adunare de preoți; 3. tribunal ecleziastic (v. dicasterie).

*consistóriŭ n. (lat. consistorium, d. consistere, a ședea împreună). Tribunal bisericesc ortodox. Adunare de cardinali catolicĭ saŭ de preuțĭ protestanțĭ. Consiliŭ religios jidănesc. V. sinedriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)

consistóriu s. n. [-riu pron. -rĭu], art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (sil. -ri-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSISTÓRIU s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)

CONSISTORIU s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)

Intrare: consistoriu
consistoriu substantiv neutru
  • pronunție: -riu pr. -rĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consistoriu
  • consistoriul
  • consistoriu‑
plural
  • consistorii
  • consistoriile
genitiv-dativ singular
  • consistoriu
  • consistoriului
plural
  • consistorii
  • consistoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)