conservator², ~oare [At: MAIORESCU, CR. II, 268 / V: (înv) ~iu² / Pl: ~i, ~oare / E: fr conservateur] 1-2 smf, a (Persoană) care păstrează, conservă. 3-4 smf, a (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. 5 smf Persoană însărcinată cu îngrijirea unui muzeu, a unei biserici, a unei colecții etc. 6 a (Îs) Partid ~ Partid politic care are concepții conservatoare (4). 7 sn (Teh; îs) ~ de ulei Rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice și legat de cuvă cu o țeavă, având rolul de a o menține plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii.

conservator¹ sn [At: (a. 1876), URICARIUL X, 272 / V: ~iu¹ / Pl: ~oare / E: fr conservatoire, ger Konservatorium] Instituție de învățământ de grad superior, unde se studiază muzica (în trecut și arta dramatică) și unde se formează compozitori, interpreți vocali și instrumentali, dirijori, muzicologi.

* CONSERVATOR I. adj. Care conservă, păstrător; partid ~, care se silește să păstreze neatinse vechile instituțiuni. II. sm. 1 Funcționar însărcinat cu supravegherea unei instituțiuni: ~ al muzeului, al bibliotecii, etc. ¶ 2 ⏲ Membru al partidului conservator. III. sn. CONSERVATORIU [fr.].

CONSERVATOR¹, conservatoare, s. n. Școală superioară de muzică.

CONSERVATOR s.n. Școală superioară de muzică. [< germ. Konservatorium, cf. fr. conservatoire].

CONSERVATOR¹ s. n. instituție de învățământ muzical superior. (< germ. Konservatorium, fr. conservatoire)

CONSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care conservă, conservativ², conservatorist. 2. atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ♦ partid ~ (și s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiția în plan politic și ideologic. II. s. m. f. cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu; custode. III. s. n. 1. instituție specializată, subordonată administrației poștale, unde sunt păstrate colecții filatelice. 2. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul. (< fr. conservateur, lat. conservator)

CONSERVATOR³ ~oare n. Instituție de învățământ superior în care se pregătesc compozitori, interpreți vocali și instrumentali, dirijori, muzicologi, profesori de muzică. /<fr. conservatoire, germ. Konservatorium

*conservatór, -oáre adj. și s. Păstrător, care ține de partidu celor ce, în politică, se opun schimbărilor brusce și nu instigă plebea. Conservator progresist, nume pe care, în Decembre 1918, și l-aŭ luat vechiĭ conservatorĭ (urmașĭ aĭ luĭ Catargiu, Carp și Maĭorescu și condușĭ de Marghiloman) ca răspuns la acuzațiunea de retrograzĭ, pe care le-o aruncaŭ demagogiĭ (ceĭlalțĭ conservatorĭ, care l-aŭ urmat pe N. Filipescu în 1915 și aŭ rămas fără șef după moartea luĭ, întîmplată în Sept. 1916, s’aŭ confundat în partidu tachist, mort și el apoĭ). S. n., pl. oare (fr. conservatoire, adică „școală care conservă tradițiunea muziciĭ”). Școală oficială de muzică orĭ de declamațiune. V. cĭocoĭ, liberal, colectivist, tachist.

conservatoriu¹ sn vz conservator¹

* CONSERVATORIU (pl. -orii) sn. 🎼 🎭 Stabiliment de instrucțiune publică, destinat în spec. învățămîntului muzicii, declamațiunii, etc. [fr.].

conservatoriu n. nume dat școalei de muzică și declamațiune.

conservator² (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoare

conservator² (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoare

conservator (instituție) s. n., pl. conservatoare

conservator, pl. conservatoare (instituție)