opțiuni
  • info

7 definiții pentru conlocuire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONLOCUIRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.

CONLOCUIRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.

conlocuire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: conlocui] Coabitare.

CONLOCUIRE, conlomiri, s. f. Faptul de a conlocui; locuire împreună cu cineva.

CONLOCUIRE s.f. Faptul de a conlocui. [< conlocui].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

conlocuire (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuirii

conlocuire (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuirii

conlocuire s. f., g.-d. art. conlocuirii

Intrare: conlocuire
conlocuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conlocuire
  • conlocuirea
plural
  • conlocuiri
  • conlocuirile
genitiv-dativ singular
  • conlocuiri
  • conlocuirii
plural
  • conlocuiri
  • conlocuirilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

conlocuire, conlocuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi conlocui DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.