7 definiții pentru concret (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concrét, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. III, 359 / Pl: ~eți, ~e / E: lat concretus, fr concret] 1-2 av, a (Într-un mod) care se poate percepe prin simțuri Si: palpabil, real. 3 a Care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. 4 a (Îs) Muzică ~ă Muzică prin care, folosind aparatura electronică, se urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. 5 a (D. substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 6-7 av, a (într-un mod) bine determinat Si: precis. 8 sn (îoc abstract) Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor în timp și spațiu.

CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret.

CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.

CONCRÉT adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ Muzică concretă = muzică care, folosind aparatura electronică, urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și spațiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnâi].

CONCRÉT, -Ă I. adj. 1. care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ♦ muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: concret (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concret
  • concretul
  • concretu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • concret
  • concretului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

concret (s.n.)

  • 1. Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: