COMUNIUNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis.

comuniune sf [At: IORGA, L. II, 5 / P: ~ni-u~ / Pl: ~ni / E: fr communion, lat communio, -onis] 1 Legătură puternică Si: unire. 2 Totalitate a celor care profesează aceeași credință Si: comunitate (4). 3 (Bis) Împărtășanie.

COMUNIUNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis.

COMUNIUNE, comuniuni, s. f. Legătură trainică, unire strînsă. Prietenia e încredere reciprocă, e comuniune între suflete. IBRĂILEANU, A. 114. – Pronunțat: -ni-u-.

COMUNIUNE s.f. 1. Legătură, unire trainică, strînsă. 2. (Bis.) Momentul împărtășaniei; primirea împărtășaniei. [< lat. bis. communio, cf. fr. communion].

COMUNIUNE s. f. 1. legătură trainică, unire strânsă. 2. euharistie. (<fr. communion, lat. communio)

COMUNIUNE ~i f. Legătură trainică între oameni; coeziune internă durabilă. [Sil. -ni-u-] /<fr. communion

comuniune (desp. -ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniunii; pl. comuniuni

comuniune (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniunii; pl. comuniuni

comuniune s. f. → uniune