6 definiții pentru complăcere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

complăcere sf [At: NEGRUZZI, S. III, 172 / E: complăcea] (Înv) 1 Dorința de a plăcea cuiva. 2 Amabilitate.

COMPLĂCÉRE s. f. (Învechit) Amabilitate, complezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complăcere s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complăcere
complăcere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complăcere
  • complăcerea
plural
  • complăceri
  • complăcerile
genitiv-dativ singular
  • complăceri
  • complăcerii
plural
  • complăceri
  • complăcerilor
vocativ singular
plural

complăcere

etimologie:

  • vezi complăcea
    surse: DEX '98 DEX '09