9 definiții pentru comenduire comănduire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comenduire sf [At: CARAGIALE, M. 288 / V: ~măn~ / Pl: ~ri / E: comendui] (Înv) 1 Comanda unei armate. 2 Sediul unei comenduiri (1). 3 Personalul unei comenduiri (1). 4 Sediul împreună cu personalul comenduirii (1). 5 Comandament militar. 6 (Îs) ~a pieții Autoritate militară disciplinară care are comanda asupra garnizoanei dintr-un oraș.

COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).

COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).

COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Comandament militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o garnizoană, într-o unitate militară sau în cadrul unui dispozitiv de luptă. Din pricina unei neglijențe a comenduirii am rămas nedecorat. CARAGIALE, M. 287. ♦ (Concretizat) Localul în care se află un asemenea comandament. Comenduirea pieței.

COMENDUÍRE ~i f. Organ militar care supraveghează păstrarea ordinii și disciplinei într-o unitate militară, într-o localitate. [Sil. -du-i-] /v. a comendui (a comanda)

comănduire sf vz comenduire

*comănduíre și comenduíre f. Comandamentu pĭețeĭ militare (poliția militară). Localu acestuĭ comandament.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri

comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri

Intrare: comenduire
comenduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comenduire
  • comenduirea
plural
  • comenduiri
  • comenduirile
genitiv-dativ singular
  • comenduiri
  • comenduirii
plural
  • comenduiri
  • comenduirilor
vocativ singular
plural
comănduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comănduire
  • comănduirea
plural
  • comănduiri
  • comănduirile
genitiv-dativ singular
  • comănduiri
  • comănduirii
plural
  • comănduiri
  • comănduirilor
vocativ singular
plural

comenduire comănduire

  • 1. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Din pricina unei neglijențe a comenduirii am rămas nedecorat. CARAGIALE, M. 287.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Local în care își are sediul un asemenea organ militar.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Comenduirea pieței.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • comendui (ieșit din uz „a comanda” din comendie din limba poloneză komenda).
    surse: DEX '09 DEX '98