13 definiții pentru cocie

cocíe sf [At: DOSOFTEI, V. S. 51/2 / V: cucíe / A și: cócie / E: srb kocija, mg kocsi] (Înv; Trs) 1 Trăsură pe arcuri, mică și ușoară Cf docar, caleașcă, caretă, droșcă, rădvan. 2 Căruță. 3 (Îvp; îe) (Slujbașului) îi cântă cocoșu-n ~ (Slujbașului) îi merge bine.

COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi.

COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din scr. kočija, magh. kocsi.

COCÍE, cocii, s. f. (Învechit, azi în Transilv.) Trăsură pe arcuri, mică și ușoară, trasă de cai. V. caleașca, caretă. În Severin sînt 5.. lemnari, care fac cocii de cai și care de boi... O cocie sau un car de lemne se plătește de la 5 pînă la 4 galbeni. I. IONESCU, M. 709. Din cocie ferecată Am rămas numai c-o roată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. Plimbă-mi-se, plimbă Domnul Negru- vodă... C-o verde cocie, Verde zugrâvită-Ntr-aur poleită. TEODORESCU, P. P. 460. ♦ Căruță. – Accentuat și: cócie.

cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile

cocíe s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile

COCÍE s. v. birjă, căruță, trăsură.

cocíe (-íi), s. f. – Trăsură, caleașcă. – Mr. cucie. Bg., sb. kočija, din mag. kocsi „din orașul Kocs” (Miklosich, Fremdw., 99; Cihac, II, 66; Meyer 203), cf. germ. Kutsche. Der. directă din mag. (Gáldi, Dict., 118), este mai puțin sigură. – Der. cocier, s. m. (vizitiu), din sb. kočijar; cociaș, s. m. (vizitiu), din sb. kočijaš; cociș, s. m. (vizitiu), din mag. kocsis. Înv. în limba literară, se folosește în Banat și Trans.

cocie f. Tr. trăsură mică și ușoară. [Ung. KOCSY].

cocíe f. (ung. kocsi, căruță, d. Kocs, un oraș în comitatu Komoru, aĭ căruĭ locuitorĭ erau căruțașĭ între Viena și Buda în sec. 15 și 16. De aicĭ: sîrb. kóčija, bg. kočiĭe, turc. alb. koči; germ. kutsche, engl. coach, fr. sp. coche, it. cocchio). Ban. Olt. Munt. vest. Căruță. – Și cucíe (CL. 1920, 630).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cocíe s. v. BIRJĂ. CĂRUȚĂ. TRĂSURĂ.

cócie, cocii, s.f. – (reg.; înv.) Trăsură, caleașcă: „O dată pe săptămână, doctorul Várady din Coștiui cu cocia trecea prin sat, se oprea la primărie…” (Bota, 2005: 65; Rona de Sus); „Că jinerele la socrie, / Îi ca ruda la cocie” (Bilțiu, 1990: 123). Atestat doar în Maramureș și Sătmar; în Transilvania se folosește hinten, în Muntenia și Moldova, trăsură (ALR, 1956: 355). – Din srb. kočja, magh. kocsi „din orașul Kocs” (Miklosich, DER, DEX, MDA), cf. germ. Kutsche (DER).

cócie, s.f. – Trăsură; termen atestat doar în Maramureș, Sătmar; în Transilvania se folosește hinten; în Muntenia și Moldova, trăsură (ALR 1956: 355): „O dată pe săptămână, doctorul Várady din Coștiui cu cocia (trăsură) trecea prin sat, se oprea la primărie…” (Bota 2005: 65; Rona de Sus); „Că jinerele la socrie, / Îi ca ruda la cocie” (Bilțiu 1990: 123). – Din srb. kočja, magh. kocsi (DEX), cf. germ. Kutsche (DER).

Intrare: cocie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocie cocia
plural cocii cociile
genitiv-dativ singular cocii cociei
plural cocii cociilor
vocativ singular
plural