COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

LUP sm. 1 🐒 Gen de mamifere carnivore, din familia cîinilor, dușmanul cel mai neîmpăcat al turmelor de oi; e foarte de temut, iarna, cînd e flămînd, căci atunci umblă în cete numeroase, atacînd și oamenii (Canis lupus) (🖼 2974); viața aproape excluziv păstorească, dusă în timpurile primitive de Români, i-a familiarizat mult cu acest animal, al cărui nume apare în o mulțime de expresiuni figurate, în proverbe și locuțiuni proverbiale: ~ bătrîn, om foarte șiret, cu multă experiență; are urechi de ~, are un auz foarte fin; a mînca ca un ~, a mînca cu lăcomie; parcă se bat doi ~i la gura lui, se zice despre cel ce înghite cu lăcomie: mînca, de parcă se bateau doi ~i la gura lui (ISP.); la mîncare ca ~ul și la lucru ca butucul, îi place să mănînce mult, dar la lucru e leneș; a scăpa (ca) din gura ~ului, a scăpa un lucru aproape pierdut, a salva din ghiarele răpitorului: trebuie să fac ce-oiu face, ca să-i scap averea din gura ~ului (ALECS.); (P): ce intră în gura lupului nu se mai poate scoate; (P): ~ul mănîncă și din oile numărate, cu toate măsurile de pază pe care le ia cineva, se întîmplă un accident care strică tot; de omul răpitor nu te poți apăra de ajuns; (P): cine se face oaie, îl mănîncă ~ii, cine e prea bun, cine se lasă prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri; a fi oaie între ~i, despre cel bun, blînd, moale, în mijlocul celor răi, celor hrăpăreți; a umbla ca ~ii pe lîngă oi; a da oile în paza ~ului, a da un lucru în păstrarea aceluia de care tocmai trebuie să te ferești mai mult; a lăsa pe cineva într’un loc, într’o slujbă unde poate face mult rău, unde poate să jefuească nesupărat de nimeni; ~ îmbrăcat în piele de oaie, om rău, șiret, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul; (P): ~ul nu se sperie de pielea oii, cel tare nu se intimidează ușor, nu se lasă a fi speriat de ori și ce amenințare; (P): nici ~ul flămînd, nici oaia cu doi miei, nu trebuie să dai unuia tot sau prea mult, iar celuilalt nimic; (P): fie și un ~ mîncat de o oaie; (P): ~ul își schimbă părul, dar năravul ba, rareori cel rău își schimbă năravul, devenind bun; deprinderile cele rele și învechite nu se lasă cu una cu două; (P): ~ul, cînd îmbătrînește, îl latră cîinii, cînd un om mare scapată, cînd cel puternic ajunge slab, cei mici îl încolțesc, își bat joc de dînsul; vorbim (sau vorbești) de ~ și ~ul la ușă, se zice cînd pomenești numele cuiva și acesta tocmai sosește; (P): iarna n’o mănîncă ~ii 👉 IARNĂ; de cînd ~ii albi 👉 ALB I. 18 ¶ 2 Teama pe care a inspirat-o totdeauna lupul, mai ales păstorilor, a făcut ca oamenii de la țară, să consacre ca sărbători o mulțime de zile peste an (zilele ~ilor, sărbătoarea ~ilor) spre a fi feriți atît ei înșiși, cît și turmele și vitele lor de acest animal nesățios; astfel sînt, în ordinea calendarului: Circovii de iarnă (16-18 Ian.), Pilipii (25-30 Ian.), Mărtinii (1-3 Febr.), Stoborul Sîm-Pietrului (30 Iunie), Teclele (24 Sept.), Lucinul (18 Oct.), Sfîntul Dumitru (26 Oct.), Pilipii (12-21 Noemvrie), Sfîntul Andrei (30 Noemvrie), etc. ¶ 3 Blană de lup ¶ 4 Colț de ~ 👉 COLȚ 1 2 ¶ 5 🐦 LUPUL-VRĂBIILOR¹, pasăre cu ciocul vîrtos și încovoiat, care se hrănește cu insecte și cu păsărele; numită și „sfrancioc (-mare)”, „berbecel-mare”, „berbecuț”, „capra-dracului”, „șoimuț”, etc. (Lanius excubitor) (🖼 2975); – LUPUL-VRĂBIILOR² = SFRANCIOC-MIC; – LUPUL-PĂSĂRILOR = COROIU ¶ 6 🌿 COADA-LUPULUI = LUMÎNARE 3, LUMÎNĂRICĂ 2; IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI; MĂRUL-LUPULUI = DALAC 2; OCHIUL-LUPULUI, mică plantă ierboasă, cu florile dispuse în mici spice ovoide (Plantago arenaria) (🖼 2976); PIPERUL-LUPULUI = POPIVNIC; SPINAREA-LUPULUI, o varietate de ferigă (Athyrium filix femina); TALPA-LUPULUI = COADA-MÎȚEI¹; TURTA-LUPULUI, semințele foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage strichnina [lat. lupus].

coada-mâței (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mâței

coada-mâței (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mâței

coada-mâței (bot.) s. f.

COADA-MÂȚEI s. v. papanaș.

coada-mîței s. v. PAPANAȘ.