LUP sm. 1 🐒 Gen de mamifere carnivore, din familia cîinilor, dușmanul cel mai neîmpăcat al turmelor de oi; e foarte de temut, iarna, cînd e flămînd, căci atunci umblă în cete numeroase, atacînd și oamenii (Canis lupus) (🖼 2974); viața aproape excluziv păstorească, dusă în timpurile primitive de Români, i-a familiarizat mult cu acest animal, al cărui nume apare în o mulțime de expresiuni figurate, în proverbe și locuțiuni proverbiale: ~ bătrîn, om foarte șiret, cu multă experiență; are urechi de ~, are un auz foarte fin; a mînca ca un ~, a mînca cu lăcomie; parcă se bat doi ~i la gura lui, se zice despre cel ce înghite cu lăcomie: mînca, de parcă se bateau doi ~i la gura lui (ISP.); la mîncare ca ~ul și la lucru ca butucul, îi place să mănînce mult, dar la lucru e leneș; a scăpa (ca) din gura ~ului, a scăpa un lucru aproape pierdut, a salva din ghiarele răpitorului: trebuie să fac ce-oiu face, ca să-i scap averea din gura ~ului (ALECS.); (P): ce intră în gura lupului nu se mai poate scoate; (P): ~ul mănîncă și din oile numărate, cu toate măsurile de pază pe care le ia cineva, se întîmplă un accident care strică tot; de omul răpitor nu te poți apăra de ajuns; (P): cine se face oaie, îl mănîncă ~ii, cine e prea bun, cine se lasă prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri; a fi oaie între ~i, despre cel bun, blînd, moale, în mijlocul celor răi, celor hrăpăreți; a umbla ca ~ii pe lîngă oi; a da oile în paza ~ului, a da un lucru în păstrarea aceluia de care tocmai trebuie să te ferești mai mult; a lăsa pe cineva într’un loc, într’o slujbă unde poate face mult rău, unde poate să jefuească nesupărat de nimeni; ~ îmbrăcat în piele de oaie, om rău, șiret, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul; (P): ~ul nu se sperie de pielea oii, cel tare nu se intimidează ușor, nu se lasă a fi speriat de ori și ce amenințare; (P): nici ~ul flămînd, nici oaia cu doi miei, nu trebuie să dai unuia tot sau prea mult, iar celuilalt nimic; (P): fie și un ~ mîncat de o oaie; (P): ~ul își schimbă părul, dar năravul ba, rareori cel rău își schimbă năravul, devenind bun; deprinderile cele rele și învechite nu se lasă cu una cu două; (P): ~ul, cînd îmbătrînește, îl latră cîinii, cînd un om mare scapată, cînd cel puternic ajunge slab, cei mici îl încolțesc, își bat joc de dînsul; vorbim (sau vorbești) de ~ și ~ul la ușă, se zice cînd pomenești numele cuiva și acesta tocmai sosește; (P): iarna n’o mănîncă ~ii 👉 IARNĂ; de cînd ~ii albi 👉 ALB I. 18 ¶ 2 Teama pe care a inspirat-o totdeauna lupul, mai ales păstorilor, a făcut ca oamenii de la țară, să consacre ca sărbători o mulțime de zile peste an (zilele ~ilor, sărbătoarea ~ilor) spre a fi feriți atît ei înșiși, cît și turmele și vitele lor de acest animal nesățios; astfel sînt, în ordinea calendarului: Circovii de iarnă (16-18 Ian.), Pilipii (25-30 Ian.), Mărtinii (1-3 Febr.), Stoborul Sîm-Pietrului (30 Iunie), Teclele (24 Sept.), Lucinul (18 Oct.), Sfîntul Dumitru (26 Oct.), Pilipii (12-21 Noemvrie), Sfîntul Andrei (30 Noemvrie), etc. ¶ 3 Blană de lup ¶ 4 Colț de ~ 👉 COLȚ 1 2 ¶ 5 🐦 LUPUL-VRĂBIILOR¹, pasăre cu ciocul vîrtos și încovoiat, care se hrănește cu insecte și cu păsărele; numită și „sfrancioc (-mare)”, „berbecel-mare”, „berbecuț”, „capra-dracului”, „șoimuț”, etc. (Lanius excubitor) (🖼 2975); – LUPUL-VRĂBIILOR² = SFRANCIOC-MIC; – LUPUL-PĂSĂRILOR = COROIU ¶ 6 🌿 COADA-LUPULUI = LUMÎNARE 3, LUMÎNĂRICĂ 2; IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI; MĂRUL-LUPULUI = DALAC 2; OCHIUL-LUPULUI, mică plantă ierboasă, cu florile dispuse în mici spice ovoide (Plantago arenaria) (🖼 2976); PIPERUL-LUPULUI = POPIVNIC; SPINAREA-LUPULUI, o varietate de ferigă (Athyrium filix femina); TALPA-LUPULUI = COADA-MÎȚEI¹; TURTA-LUPULUI, semințele foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage strichnina [lat. lupus].