clevetă sf [At: COD. VOR. 73/7 / Pl: ~te / E: vsl клевета] (Înv) Calomnie.

CLEVETĂ (pl. -te) sf. Calomnie, bîrfeală: să se ferească de bîrfeli și clevete, ca să nu fie urîtă ... de ceilalți (ISP.) [vsl.].

CLEVETĂ, clevete, s. f. (Învechit) Clevetire. O învăță... cum să se ferească de bîrfeli și clevete. ISPIRESCU, L. 13.

CLEVETĂ, clevete, s. f. (Inv.) Clevetire. – Slav (v. sl. kleveta).

clevetă f. calomnie: să se ferească de bârfeli și clevete ISP. [Slav. KLEVETA].

clévetă f., pl. e (vsl. kleveta). Vechĭ. Calomnie, bîrfire.

clevetă (înv.) s. f., g.-d. art. clevetei; pl. clevete

clevetă (înv.) s. f., g.-d. art. clevetei; pl. clevete

clevetă s. f., pl. clevete

clevetă (clevete), s. f. – Clevetire, calomnie. Sl. kleveta (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg. kleveta. – Der. cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care poate să fie și reprezentant al sl. klevetati, bg. klevetjă; clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator); cleveteală, s. f. (clevetire); clevetnic, adj. (calomniator), din sl. klevetĭnikŭ, înv.

CLEVETĂ s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

clevetă s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÂRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

CLEVETĂ s.f. (Mold.) Vorbire de rău. Clevete,... fățării,... zavistii si alte pohte reale. VARLAAM. Nici clevetei pricină să dăm. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: sl. kleveta. Cf. b a l a m u ț i e, blojeritură, blojitură, mozavirie, ponos.