8 definiții pentru clănțănire clănțăire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clănțănire sf [At: EMINESCU, N., 110 / Pl: ~ri / E: clănțăní] 1 Ciocnire ritmică a dinților. 2 Ciocnire cu zgomot a fălcilor. 3 Producere a unui zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 Apăsare pe clanța ușii. 5 (Fig; dep) Flecăreală. 6 (Fig) Ironizare. 7 (Fig) Ceartă. 8 (Rar) Lătrat.

CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni.

CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni.

CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniți, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei; zgomotul produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. Tremura... ca varga și i-ai fi auzit clănțănirea dinților. EMINESCU, N. 110.

clănțăire sf vz clănțănire


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri

clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLĂNȚĂNÍRE s. v. clănțănit.

CLĂNȚĂNIRE s. clănțăneală, clănțănit, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ a dinților.)

Intrare: clănțănire
clănțănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clănțănire
  • clănțănirea
plural
  • clănțăniri
  • clănțănirile
genitiv-dativ singular
  • clănțăniri
  • clănțănirii
plural
  • clănțăniri
  • clănțănirilor
vocativ singular
plural
clănțăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clănțăire
  • clănțăirea
plural
  • clănțăiri
  • clănțăirile
genitiv-dativ singular
  • clănțăiri
  • clănțăirii
plural
  • clănțăiri
  • clănțăirilor
vocativ singular
plural

clănțănire clănțăire

etimologie:

  • vezi clănțăni
    surse: DEX '09 DEX '98