13 definiții pentru ciumăfaie (pl. -făi)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciumăfaie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanhaie, cimofaie, ~mafain sm, ~mafoi sm, ~mahar sm, ~mahariu sn, ~maică, ~ai sm, ~foi sm, ~foie sm, ~ăhaie, ciumf~, ~mifoaie, ~migoaie, ~mofai sm, ~muhai sm, ~muhoaică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare2 (1), ciumerniță2, ciumoaică1, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc1, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată

CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.

CIUMĂFÁIE s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori mari, albe, cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; frunzele și semințele au proprietăți calmante și sînt întrebuințate în medicină (Datura stramonium); laur.

CIUMĂFÁIE ~ăi f. Plantă erbacee medicinală, foarte toxică, cu tulpina înaltă și ramificată, cu flori albe și frunze ovale, cu fructul capsulă, care se termină la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa

cĭumăfáĭe f., pl. ăĭ (ung. csuda-fa, și csoda-fa, nume de plante). Trans. Mold. Datură. – Și cĭomofaĭ (Mold.) și (pin etim. pop.) cĭuma feteĭ.

ciumăfái sm vz ciumăfaie

ciumăfae (ciuma fetei) f. Mold. Tr. Bot. laur. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUMĂFÁIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. si reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciumăfáie, s.f. – Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALR 1973: 811). – Din ciumă + -faie.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CIUMĂFÁIE s. f. Plantă anuală medicinală, foarte toxică, din familia solanaceelor, cu frunze ovate, inegal dințate, cu flori albe și fructe spinoase; laur (3) (Datura stramonium).

DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.

Intrare: ciumăfaie (pl. -făi)
ciumăfaie (pl. -făi) substantiv feminin
substantiv feminin (F131)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciumăfaie
  • ciumăfaia
plural
  • ciumăfăi
  • ciumăfăile
genitiv-dativ singular
  • ciumăfăi
  • ciumăfăii
plural
  • ciumăfăi
  • ciumăfăilor
vocativ singular
plural