17 definiții pentru ciocănitoare

ciocănitoáre sf [At: SADOVEANU, ap. DA / V: ~năt~ / Pl: ~, (rar) ~óri / E: ciocăni + -toare] 1 Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distmgând insectele dăunătoare și larvele lor (Picus și Drycopus) Si: ghionoaie. 2 Instrument care ciocănește. 3 (Pop) Mitralieră.

CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare.

CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori (ciocănitoare), s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. – Ciocăni + suf. -toare.

CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Pasăre agățătoare de pădure, care sparge cu ciocul coaja copacilor pentru a-și găsi hrana (Picus viridis); ghionoaie. Pe ici, pe colo, ciocănitorile colorate bateau toaca de sară. SADOVEANU, O. I 314. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stingeau între frunzișurile neclintite. SADOVEANU, O. III 359. Ciocănitoarea se cațără cu ghiarele. de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos pînă sus. GÎRLEANU, L. 14.

ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri

ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri

CIOCĂNITOÁRE s. v. ghionoaie.

CIOCĂNITOÁRE s. v. virdare.

CIOCĂNITOÁRE ~óri f. Pasăre sedentară, de talie mijlocie, cu cioc puternic și cu penaj viu colorat, care ciocănește coaja copacilor în căutarea viermilor cu care se hrănește; ghionoaie. [G.-D. ciocănitorii] /a ciocăni + suf. ~toare

ciocănitoáre, ciocănitóri, s.f. (pop., înv.) mitralieră.

ciocănitoare f. Tr. gheonoaie (ea bate cu ciocul în coaja arborilor spre a găsi viermi pentru hrană).

cĭocănitoáre și cĭocînătoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ (d. cĭocănesc). Mold. Trans.. Ghionoaĭe, o pasăre agățătoare care se nutrește căutînd larve pe supt [!] coaja copacilor, pe care o cĭocănește mereŭ (lat. picus): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). V. cĭocîrleț și verdare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciocănitoare-mícă s. v. SCORȚAR.

CIOCÂNITOÁRE s. (ORNIT.) ghionoaie, (reg.) bocănitoáre, scobitoáre, tocănitoáre, verdáică, verdoáică, virdáre. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)

CIOCĂNITOÁRE (‹ ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Drycopus martius), cea mai mare c. din România.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ciocănitoare, ciocănitori s. f. 1. femeie de moravuri ușoare. 2. nimfomană. 3. persoană care vorbește mult.

Intrare: ciocănitoare
ciocănitoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocănitoare ciocănitoarea
plural ciocănitori ciocănitorile
genitiv-dativ singular ciocănitori ciocănitorii
plural ciocănitori ciocănitorilor
vocativ singular
plural
ciocănitoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocănitoare ciocănitoarea
plural ciocănitoare ciocănitoarele
genitiv-dativ singular ciocănitoare ciocănitoarei
plural ciocănitoare ciocănitoarelor
vocativ singular
plural