cinie¹ sf [At: PRAV. 220 / V: (suspect) cinaie / Pl: ~ii / E: vsl чиник] 1 (Reg) Unealtă. 2 (Pop) Cursă de prins șoareci Si: capcană. 3 (Reg; lpl) Fuștel (la războiul de țesut). 4 (Reg; lpl) Cinac¹. 5 (Înv) Făcătură.

cinie² sf [At: M. COSTIN. ap. LET. I, 283/23 / Pl: ~ii / E: tc čini] (Înv) 1 Porțelan. 2 (Pex) Decorații de faianță.

† CINIE sf. Bucov. Maram. Unealtă: face dintr’o bucățică de lemn., toate ciniile țesutului (SB.) [cf. pol. czyn].

1) ciníe f. (pol. czyn, unealtă, naczynie, vas, unealtă. V, cin 1). Vechĭ. Unealtă, instrument: astrolav, cinie de aramă saŭ de lemn, în carile drumul stelelor se arată (Cant. Ist. 8), toate ciniile și măestriile cele de muncĭ (Dos. V. S. Sept. 3), toate ciniile țesutuluĭ (Zviera, Pov. 222). Azĭ. Munt. Capcană: prins ca un șoarece’n cinie (Ghir. Grăn.), rămăsese (o ștĭucă) prinsă’n cinie (Chir. VR., 1913, 7-8, 51). Fig. Vechĭ. Uneltire, cursă: cinia draculuĭ. V. organ.

2) ciníe f. (turc. čini, porțelan, faĭanță, ceașcă mare, geam colorat, d. čin, China; ngr. tsini, porțelan, alb. čeni, čini, farfurie, sîrb. činija, castron. V. sinie. Vechĭ. Porțelan: talgere de cinie (Șăĭn.). Cărămidă de porțelan de pardosit orĭ de ornat o fațadă: casele cele cu ciniĭ (Let. 1, 310. V. Bogrea, AIIN 1, 310). Serbia. Farfurie.

cinaie sf vz cinie

ciniele sfp [At: T. PAPAHAGI, M. 122 / P: ~ni-e~ / E: cinie¹ + -ele] 1-10 (Pop; șhp) Cinie¹ (1-5).

cinie (cinii), s. f. – 1. Instrument, unealtă, sculă. – 2. Farmec, vrajă. Sl. činije „aranjare”, de la činiti „a fabrica” (DAR), cf. pol. czyn „unealtă”. Mai puțin probabilă der. propusă de Conev 66, din sl. čininie. Der. cinac, s. n. (unelte, scule); ciniele, s. f. pl. (unelte, scule); cinioară, s. f. (unealtă de pescuit); încinia, vb. (Trans., a înșeua).

cinie (cinii), s. f. – (Înv.) Porțelan (de China). Tc. çini „porțelan” de la çin „China” (Șeineanu, II, 128; Meyer 446; Tagliviani, Arch. rom., XVI, 355); cf. alb. tśëni, bg., sb. činija: Cf. Bogrea, Anuarul Inst. de Istorie națională, Cluj, I, (1921), p. 310.

CINIE s. v. faianță, instrument, porțelan, sculă, unealtă, ustensilă.

cinie s. v. FAIANȚĂ. INSTRUMENT. PORȚELAN. SCULĂ. UNEALTĂ. USTENSILĂ.

CINIE¹ s. f. 1. (Mold.) Unealtă. A: Cîndu să vor găsi scări, pre unde s-au suit, sau alte cinii (m e ș t e ș u g u r i MUNT.) carele slujesc la descuiat. PRAV. Și adusă Esop vulturii și copii<i> cu toate ciniile. E 1779, 18^v; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR. // B: Fieștecare vînător își gătește sculele și ciniile meșteșugului său. ANTIM. 2. (ȚR) Făcătură, vrajă. Neprelestitul acesta. . . gonind cinia dracului, ieși nevătămat. MINEIUL 1776. Etimologie: sl. činije (1); scr. čini (2). Cf. sir; boboană, bobonoșag.

CINIE² s. f. (Mold.) Decorațiune de faianță. Au făcut. . . curțile ceale domnești. . . casele cele cu cinii, grădini, grajduri. M. COSTIN ; cf. PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. çini.

cinie, cinii, s. f. (reg.) Instrument, unealtă; în context, piesă de harnașament: „Și din cele lumninele / Făcu la murg ciniele” (Papahagi, 1925: 276). – Din ucr. čin (Papahagi); din sl. činije „aranjare”, de la činiti „a fabrica” (DAR, MDA); cf. pol. czyn „unealtă” (DER).

cinie, cinii, s. f. – (reg.) Instrument, unealtă; în context, harnașament: „Și din cele lumninele / Făcu la murg ciniele” (Papahagi, 1925: 276; Botiza). – Din ucr. čin (Papahagi); din sl. činije „aranjare”, de la činiti „a fabrica” (DAR, MDA); cf. pol. czyn „unealtă” (DER).