cinie, cinii, s. f. (reg.) Instrument, unealtă; în context, piesă de harnașament: „Și din cele lumninele / Făcu la murg ciniele” (Papahagi, 1925: 276). – Din ucr. čin (Papahagi); din sl. činije „aranjare”, de la činiti „a fabrica” (DAR, MDA); cf. pol. czyn „unealtă” (DER).