1) ciníe f. (pol. czyn, unealtă, naczynie, vas, unealtă. V, cin 1). Vechĭ. Unealtă, instrument: astrolav, cinie de aramă saŭ de lemn, în carile drumul stelelor se arată (Cant. Ist. 8), toate ciniile și măestriile cele de muncĭ (Dos. V. S. Sept. 3), toate ciniile țesutuluĭ (Zviera, Pov. 222). Azĭ. Munt. Capcană: prins ca un șoarece’n cinie (Ghir. Grăn.), rămăsese (o ștĭucă) prinsă’n cinie (Chir. VR., 1913, 7-8, 51). Fig. Vechĭ. Uneltire, cursă: cinia draculuĭ. V. organ.