16 definiții pentru cingătoare încingătoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cingătoare sf [At: (a. 1582) CUV. D. BĂTR. I, 257 / V: în~ / Pl: ~ori / E: [în]cinge + -ătoare] 1 Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul Vz bete, brâu, centură, chimir, colan, curea, șerpar. 2 (Nob; îf în~) Bandaj. 3 (Pop) Mijlocul corpului (care se încinge cu cingătoarea (1) Si: brâu, talie. 4 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 5 (Reg) Plantă cu frunze albăstrui care crește înaltă de un metru, nedefinită mai îndeaproape.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fîșie de pînză, de mătase, de piele etc. care servește la încins și de care se pot prinde diferite obiecte (la bărbați: arme, fluiere etc., la femei: furcă, basma, flori etc.). V. brîu, curea. Vecina mea avea la cingătoare trei... trandafiri. GALACTION, O. I 57 Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. Scoțînd unpistol din cingătoare, îl slobozi în el. NEGRUZZI, S. I 21. Pune furca-n cingătoare Ș-aleargă la șezătoare. ȘEZ. VII 162. – Variantă: (regional) încingătoáre (COȘBUC, P. 1122) s. f.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brâu, curea. [Var.: încingătoáre s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare.

CINGĂTOÁRE ~óri f. 1) Fâșie dintr-un material (pânză, piele etc.) care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; curea; cordon; centură. 2) pop. Parte a corpului situată între șolduri și coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~ătoare

cingătoare f. 1. tot ce servă la încins mijlocul corpului: panglică, curea, bete, brâu, chingă, șerpar, chimir; 2. mijlocul corpului: până la cingătoare; 3. fig. ceea ce înconjoară: cingătoare de dealuri.

cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.

ÎNCINGĂTOÁRE s. f. v. cingătoare.

ÎNCINGĂTOÁRE, încingători, s. f. v. cingătoare.[1]

  1. Definiția lipsește din dicționar, dar varianta este menționată la cuvântul principal. — gall

încingătoáre, V. cingătoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri

cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CINGĂTOÁRE s. 1. v. brâu. 2. v. centură.

CINGĂTOARE s. 1. brîu, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brinaci, (Ban. și Bucov.) frînghie. (Cu ~ se strînge mijlocul.) 2. centură, cordon, curea. (Pune-ți ~ la pantaloni.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CINGĂTOARE. Subst. Cingătoare, curea, curelușă (dim.), talașcă (reg.), centură, centiron, cordon, cordonaș (dim.), chimir, chimiraș (dim.), șerpar, șerpăraș (dim.), brîu, brîuleț (dim.), brîușor, brînă, brînișor (reg.), brînaci (reg.), brîneț (pop.), brăcinar, bată, betiță (dim.), betelie, șirincă (reg.), șistoare (reg.), tarabulus (înv.). Centură de campion; centură de gimnastică; centură ortopedică; centură de salvare; centură de siguranță. Încingere, încins. Vb. A încinge (a pune, a strînge) cureaua (brîul). A descinge (a dezlega, a desface, a scoate) cureaua (brîul). A se încinge. A se descinge. Adj. Încins. V. îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte, podoabă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cingătoare, cingători s. f. (deț.) an de condamnare.

Intrare: cingătoare
cingătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cingătoare
  • cingătoarea
plural
  • cingători
  • cingătorile
genitiv-dativ singular
  • cingători
  • cingătorii
plural
  • cingători
  • cingătorilor
vocativ singular
plural
încingătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încingătoare
  • ‑ncingătoare
  • încingătoarea
  • ‑ncingătoarea
plural
  • încingători
  • ‑ncingători
  • încingătorile
  • ‑ncingătorile
genitiv-dativ singular
  • încingători
  • ‑ncingători
  • încingătorii
  • ‑ncingătorii
plural
  • încingători
  • ‑ncingători
  • încingătorilor
  • ‑ncingătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cingătoare încingătoare

  • 1. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul.
    exemple
    • Vecina mea avea la cingătoare trei... trandafiri. GALACTION, O. I 57.
      surse: DLRLC
    • Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16.
      surse: DLRLC
    • Scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el. NEGRUZZI, S. I 21.
      surse: DLRLC
    • Pune furca-n cingătoare Ș-aleargă la șezătoare. ȘEZ. VII 162.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • [În]cinge + sufix -ătoare.
    surse: DEX '09 DEX '98