CIMBRU², cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres.

CIMBRU s. m. Plantă erbacee cu miros aromatic, cu frunze înguste și ascuțite, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, folosită drept condiment (Satureja hortensis). – Comp. gr. thimbros.

cimbri smp [At: DEX² / E: fr Cimbres] 1 Trib germanic așezat în Antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. 2 Membrii cimbrilor (1).

țimbri^[1] smp vz cimbri

CIMBRI s. m. pl. Trib germanic așezat în antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.

Cimbri m. pl. popor germanic, care, împreună cu Teutonii, năvăli în Galia și în N. Italiei în sec. II a. Cr. Mariu îi extermină în anul. 101 a. Cr.

cimbru¹ (nume etnic) s. m., art. cimbrul; pl. cimbri, art. cimbrii

!cimbru² (nume etnic) s. m., art. cimbrul; pl. cimbri, art. cimbrii

cimbru s. m., art. cimbrul

cimbri s.m. pl., art. cimbrii

CÍMBRI (< fr., lat.) s. m. pl. Trib germanic așezat la vărsarea Elbei în Marea Nordului. Au fost înfrînți de romani la Vercellae, azi Vercelli (101 î. Hr.).