CICLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique.

ciclic, ~ă a [At: OLLĂNESCU, H. A. P. 17 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr cyclique] 1-2 Care se desfășoară în cicluri (3, 7) Si: periodic. 3-4 Care aparține unui ciclu (3, 7) Si: periodic. 5 (D. opere științifice, literare, muzicale) Care este alcătuit din mai multe părți independente. 6 (Lit; înv; d. poeți) Care a compus poeme inspirate dintr-un anumit ciclu de legende. 7 (Lit; înv; spc; d. poeți) Care a compus poeme inspirate din legenda troiană. 8-9 (Lit; înv; îs) Poemă ~ă Operă a unui poet ciclic (6-7). 10 (D. compuși chimici) Care are catenele în formă de ciclu (19). 11 (Chm; îs) Serie ~ă Ansamblu de compuși a căror moleculă conține cel puțin un lanț închis, cu valențele satisfăcute. 12 (Bot; d. flori; șîs) Floare ~ă Care are toate elementele dispuse vertical.

CICLIC, -Ă, ciclici, -e, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compuse chimice) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique.

CICLIC, -Ă, ciclici, -e, adj. Care se desfășoară în cicluri, care aparține unui ciclu; periodic. Acumularea nu este nimic altceva decît reproducția capitalului pe scară progresivă. Mișcarea ciclică a reproducției simple se modifică și se transformă, după expresia lui Sismondi, în spirală. MARX, C. I 523. Crizele ciclice de supraproducție... din 1825 și pînă astăzi, zguduie din temelii întreaga lume capitalistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 122, 3/6.

CICLIC, -Ă adj. 1. Care se desfășoară în cicluri, care aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre o compoziție muzicală) Alcătuit din mai multe părți independente. 2. (Despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. [< fr. cyclique, cf. lat. cyclicus, gr. kyklos – cerc].

CICLIC, -Ă I. adj. 1. care se desfășoară în cicluri; periodic. ◊ (despre compoziții muzicale) alcătuit din mai multe părți independente. 2. (despre flori) toate elementele dispuse în verticil. 3. (despre compuși chimici) care are catenele închise în ciclu. II. s. n. (cinem.) suită de desene, fazele unei mișcări care, funcțional, se repetă. (< fr. cyclique, gr. kyklikos)

CICLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care se produce în ciclu; cu proprietatea de a se realiza la intervale regulate; periodic. Criză ~că. 2) (despre compuși chimici) Care este constituit din molecule ce formează un ciclu închis. 3) (despre opere muzicale sau literare) Care conține câteva părți independente. /<fr. cyclique

ciclic a. care se raportă la un ciclu: poeți ciclici, cei ce cântară isprăvile din timpurile eroice ale Greciei, săvârșite înainte de împresurarea Troiei.

*cíclic, -ă adj. (vgr. kyklikós). Relativ la un ciclu: an ciclic. Poeme cĭclice, poețĭ ciclicĭ, care tratează istoria fabuloasă a vechiĭ Greciĭ.

ciclic (desp. ci-clic) adj. m., pl. ciclici; f. ciclică, pl. ciclice

ciclic (ci-clic) adj. m., pl. ciclici; f. ciclică, pl. ciclice

ciclic adj. m. (sil. -clic), pl. ciclici; f. sg. ciclică, pl. ciclice

CICLIC adj. periodic. (Fenomen ~.)

CICLIC adj. periodic. (Fenomen ~.)

ciclic, (engl.= cyclic) despre un proces sau eveniment geologic provocat de modificări periodice ale factorilor care-l controlează și-l determină. La scară globală, astfel de cauze c. pot fi → precesia (odată la 21 000 ani), → oblicitatea axei polilor sau mutația (odată la 45000 ani), → excentricitatea eclipticii (odată la 100000 ani), schimbarea anotimpurilor, alternanța zi și noapte (fluxul și refluxul). Consecințele evenimentelor c. sunt transgresiunile și regresiunile marine, formarea dep. sedimentare cu stratificație ritmică (apariția → perioditelor) etc. V. și disciclic.

ciclic, principiu ~, principiu de construcție muzicală, care urmărește legătura intimă și organică dintre toate părțile unei lucrări ample (sonată*, simfonie* etc.) prin folosirea aceluiași material tematic* sau a unor motive* generatoare. Prezent în creații de Berlioz și Listz, acest principiu a fost aplicat sistematic de C. Franck și elevii săi. La Enescu deține un rol constructiv primordial. V. ciclu ( I, 2); monotematism.