CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

chit¹ av [At: ȘEZ. XXXII, 15 / E: fr quitte] (Pfm) 1 (Îe) A fi ~ cu cineva A nu mai datora nimic (cuiva). 2 (Îae) A nu mai avea de dat cuiva socoteală. 3 (Îlc) ~ că... Chiar dacă...

CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

CHIT¹ adv. (Familiar, numai în loc. adv.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic cuiva. Tu mi-ai scăpat viața și eu sînt datoare să scap pe a ta, pentru ca să fim chit. BOLINTINEANU, O. 387. ◊ Expr. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă...

CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].

CHIT¹ adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)

CHIT¹ adv. pop.: A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte

3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.

chit² (fam.) adv.

chit¹ (fam.) adv.

chit adv.

chit.

*chit că (fam.) loc. conjcț.

chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.

a fi chit cu cineva expr. a nu mai datora nimic cuiva, a nu mai avea de dat socoteală cuiva.