chiliuță sf [At: COSTINESCU / P: ~li-u~ / V: (înv) ~iiță~ / Pl: ~țe / E: chilie + -uță] 1-2 (Șhp) Chilie (1) (mică). 3 Cămăruță pentru o singură persoană. 4 (Fig) Alveolă.

CHILIUȚĂ, chiliuțe, s. f. Chilioară. – Din chilie + suf. -uță.

chiliúță f., pl. e. Chilioară.

chiliiță sf vz chiliuță corectat(ă)

CHlLIUȚĂ, chiliuțe, s. f. Chilioară. Șădea într-o chiliuță. EMINESCU, N. 57. Făgăduia Să-și facă pe munte, Prin vîrfuri cărunte, Mică chiliuță Și mică căsuță. TEODORESCU, P. P. 37. I-a dat drumu-n chiliuță, Iar el, drumu cînd i-a dat, S-a dus și s-a pus la pat. ȘEZ. I 78. – Pronunțat: -li-u-.

chiliuță (desp. -li-u-) s. f., g.-d. art. chiliuței; pl. chiliuțe

chiliuță (-li-u-) s. f., g.-d. art. chiliuței; pl. chiliuțe

chiliuță s. f. (sil. -li-u-), g.-d. art. chiliuței; pl. chiliuțe

CHILIUȚĂ s. (BIS.) chilioară. (Călugărul locuia într-o ~.)

CHILIUȚĂ s. (BIS.) chilioară. (Călugărul locuia intr-o ~.)