CERCETĂTOR, -OARE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

cercetător, ~oare [At: N. TEST. (1648), ap. DA / Pl: ~i, ~oare / E: cerceta + -tor] 1-8 smf, a (Persoană) care cercetează (1-4). 9 smf Controlor vamal. 10 smf Inspector. 11-12 smf, a (Persoană) care examinează. 13-14 smf, a (Persoană) care observă. 15-16 smf, a Căutător (26-27). 17-18 smf, a (Persoană) care caută să descopere noi adevăruri științifice. 19-20 smf (Îs) ~ științific (Funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice și) persoană care are această funcție. 21 smf Investigator judecătoresc. 22 smf Anchetator. 23-24 smf, a (Persoană) care studiază. 25 smf (Înv) Vizitator. 26-27 smf, a (Înv) (Persoană) care oferă ajutor. 28-29 smf, a (înv) (Persoană) care compătimește. 30-31 smf, a (înv) (Persoană) care poartă de grijă. 32-33 (Înv) smf, a (Persoană) care ispitește. 34-35 (Înv) smf, a (Persoană) care răsplătește. 36-37 smf, a (Înv) (Persoană) care pedepsește. 38 sm (Înv) Păstor sufletesc. 39 sm (Înv) Episcop. 40 sm (Înv) Arhiepiscop.

CERCETĂTOR, -OARE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

CERCETĂTOR¹, -OARE, cercetători, -oare, adj. Care cercetează (1), care examinează cu atenție; scrutător. La ferestrele vogonului apărură fețe cercetătoare și speriate. DUMITRIU, B. F. 86. ◊ (Adverbial) Bătrînă se uita cercetător la fața lui Ion. DUMITRIU, V. L. 20. Tata se uita cercetător în jur. SAHIA, N. 54. Femeia veni lîngă gardul nu tocmai nalt și, fără să zică nimic, mi se uita în față de-aproape, lung și cercetător. HOGAȘ, M. N. 77.

CERCETĂTOR, -OARE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetări în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. – Din cerceta + suf. -(ă)tor.

CERCETĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care ține de cercetare; care cercetează; scrutător. Privire ~oare. /a cerceta + suf. ~ător

cercetătór, -oáre adj. și s. Care cercetează, explorator: cercetătoriĭ științeĭ. Iscoadă, cercetaș, soldat trimes înaintea armateĭ ca să cerceteze mișcările dușmanuluĭ. – E un cuvînt maĭ potrivit de cît „cercetaș”.

cercetător adj. m., s. m., pl. cercetători; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoare

cercetător adj. m., s. m., pl. cercetători; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoare

cercetător adj. m., s. m., pl. cercetători; f. sg. și pl. cercetătoare

CERCETĂTOR s., adj. 1. s. om de știință, (înv.) scrutător. (Un remarcabil ~ în domeniul...) 2. adj. v. atent.

CERCETĂTOR s., adj. 1. s. om de știință, (înv.) scrutător. (Un remarcabil ~ în domeniul...) 2. adj. atent, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (O privire ~; ochi ~.)