CERCETĂTOR¹, -OARE, cercetători, -oare, adj. Care cercetează (1), care examinează cu atenție; scrutător. La ferestrele vogonului apărură fețe cercetătoare și speriate. DUMITRIU, B. F. 86. ◊ (Adverbial) Bătrînă se uita cercetător la fața lui Ion. DUMITRIU, V. L. 20. Tata se uita cercetător în jur. SAHIA, N. 54. Femeia veni lîngă gardul nu tocmai nalt și, fără să zică nimic, mi se uita în față de-aproape, lung și cercetător. HOGAȘ, M. N. 77.