cerșetor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: ~șit~, ~șăt- / Pl: ~i, ~oare / E: cerși + -tor] 1-2 smf, a (Om) care cerșește Si: calic, pomanagiu.

CERȘETÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșitor.

CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.

CERȘETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor

cerșetor a. și m. care cerșește sau cere cu umilință: o simplă rugă de ploaie cerșetoare AL.

cerșitor, ~oare smf, a vz cerșetor

cobăltóc sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / V: cocâl~ / Pl: ~óci / E: contaminare mg kóbol și (s)zarándok] (Reg) Cerșetor.

CERȘITÓR, -OÁRE, cerșitori, -oare, s. m. și f. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană foarte săracă (de multe ori infirmă), lipsită de orice mijloace de existență și care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea- lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia- îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129. – Variantă: cerșetór, -oáre s. m. și f.

cerșitór și cerșetór, -oáre d. (din cercetor, cum se zice în sudu Moldoveĭ, d. lat. circĭtor, care dă tîrcoale, negustor ambulant, infl. de cerșesc). Care cerșește, care cere de pomană, milog, calic. V. colduș.

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșitor, -toare.

CERȘETÓR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.